Răspunsuri duhovniceşti: Noiembrie este luna apostolilor neamului românesc

Părinte, în luna noiembrie sunt pomeniţi doi dintre Apostolii Domnului, Andrei şi Filip, conaţionali, de altfel, din Betsaida, ambii având legături cu poporul român. Ce au făcut mai exact aceştia pentru noi?

Într-adevăr, această lună are o semnificaţie deosebită pentru poporul român, deoarece, la mijloc şi la sfârşit, îi sărbătorim pe Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos care au răspândit cuvântul Evangheliei la strămoşii noştri geto-daci. Pe 14 noiembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Apostol Filip, iar pe 30 noiembrie a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, conaţionali din Betsaida Galileii, colegi de breaslă pescărească pe lacul Ghenizaret, iar prin chemarea lui Hristos-Domnul pescari de suflete în apele primitoare ale ţinuturilor scito-geto-dacice.

Până cu puţin timp în urmă nu se cunoştea un aspect important din activitatea misionară a Sfântului Apostol Filip, anume faptul că a fost rugat de colegul său de apostolat, Sfântul Andrei - care se afla în Sciţia Minor (Dobrogea de astăzi) - să-l ajute în vederea întemeierii comunităţilor creştine şi organizării Bisericii de aici, probabil la întoarcerea din ţinuturile nord-pontice, constatând roadele evanghelizării de mai înainte, adică receptivitatea strămoşilor noştri faţă de cuvântul Domnului Hristos. Fără a intra acum în detalii, menţionăm faptul că această informaţie recentă se întemeiază pe mărturii arheologice importante, aşa cum arată academicianul profesor Emilian Popescu, cunoscut pentru rigoarea şi competenţa ştiinţifică a domniei sale. Această informaţie istorică este deosebit de importantă pentru poporul român deoarece este dovada faptului că o parte dintre strămoşii noştri au primit Evanghelia direct din gura a doi Apostoli ai Mântuitorului Hristos, cu implicaţii profunde în conturarea identităţii noastre spirituale.

Părinte, cum putem noi, românii, să ne conturăm această identitate spirituală?

Acum, când ne aflăm în procesul de integrare în structurile Uniunii Europene, când fiecare popor caută să-şi afirme mai mult identitatea etnică şi spirituală, noi, românii, trebuie să devenim mai conştienţi de valoarea propriei noastre identităţi. Lumea trebuie să ştie că românii sunt un popor european dintre cele mai vechi. Spre deosebire de alte popoare ale continentului european, care au apărut destul de târziu în istorie şi au o dată a încreştinării lor cel mult în preajma mileniului al doilea, poporul nostru s-a născut român şi creştin în acelaşi timp, iar "plămădirea" sa etnico-spirituală a început încă din primele veacuri după Hristos. Dar pentru că Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip au propovăduit credinţa creştină şi pe teritoriul vechii Dacii şi au întemeiat aici primele comunităţi bisericeşti, se poate afirma despre creştinismul românesc că acesta este de origine apostolică. Istoricii şi arheologii confirmă acest lucru. Iată, spre exemplu, ce spune arheologul Radu Vulpe: "Poporul nostru s-a născut creştin în mod spontan, natural, odată cu formarea romanităţii sale, la a cărei desăvârşire creştinismul popular şi-a adus contribuţia cea mai de seamă. Noi suntem români fiindcă suntem creştini şi suntem creştini fiindcă suntem români".

În perspectiva integrării europene poporul român are şansa (dar şi datoria) de a contribui substanţial la reafirmarea valorilor creştine autentice pe "Bătrânul continent". De vreme ce mulţi oameni de cultură vorbesc despre "nevoia unui suflet pentru Europa" şi de faptul că ea nu poate să respire decât prin "cei doi plămâni" ai săi creştinismul răsăritean şi creştinismul apusean, înseamnă că popoarele europene se simt sufocate de uscăciunea secularizării prin care trec, de abundenţa tentaţiilor lumeşti obositoare şi au nevoie vitală de un nou suflu de spiritualitate creştină autentică. Europa însăşi trebuie să-şi regăsească identitatea creştină, în graniţele reale ale culturii ei, dacă vrea să ofere lumii un model de civilizaţie şi de umanism autentic, inspirat de iubirea hristică.

Celor care încă ignoră valorile creştine care trebuie să stea la baza acestui proiect de reconstrucţie europeană sau se iluzionează cu tot felul de progresisme sincretiste şi globaliste trebuie să le reamintim concluziile unor oameni de cultură reprezentativi pentru Europa. Iată, spre exemplu, poetul francez Paul Valéry, schiţând graniţele reale ale Europei, spunea: "Europa există acolo unde domneşte influenţa credinţei creştine, a lumii latine şi a literaturii eline". Iar marele poet german Göethe spunea că "ceea ce constituie Europa este reala unitate a culturii ei (creştine, n.n.), iar ceea ce o dezbină sunt ideile politice".

Poporul român, ca păstrător şi purtător de spiritualitate creştină apostolică, este chemat, aşadar, să contribuie activ la desţelenirea terenului spiritual european pentru a încolţi în el din nou sămânţa Evangheliei iubirii şi pentru a putea oferi apoi lumii întregi "Pâinea vieţii", pe Hristos, Domnul Cel Înviat.