Părinte, ce să facem cu gândurile care ne vin în timpul rugăciunii?
Când ne rugăm, când stăm de vorbă cu Dumnezeu, ne urmăreşte un "ispititor", care are misiunea de a zădărnici urcarea la Dumnezeu a rugăciunii, fapt pentru care ispiteşte gândul nostru în timpul rugăciunii aruncând în el alte lucruri, mai ales pe acelea cu care suntem familiarizaţi şi care ne preocupă în mod deosebit, ne aduce aminte de altele, de care am uitat sau de acele lucruri care ne-au preocupat toată ziua. Pentru că rugăciunea o citim sau o rostim din memorie, gura noastră merge fără întrerupere, dar legătura cu Dumnezeu realizată până la ispită s-a întrerupt. Dacă-mi este îngăduită o comparaţie, aş asemăna mintea trează şi prezenţa la rugăciune cu un "microfon" care amplifică sunetul şi-i dă putere de a străbate spaţiul ca să fie auzit de departe. Atunci când microfonul pierde semnalul, interpretul nu se mai aude, cu toate că el cântă sau vorbeşte în continuare. Tot aşa se întâmplă şi cu noi în timpul rugăciunii, când ispititorul ne distrage atenţia cu alte lucruri. Nu "ne mai auzim", rugăciunea nu mai străbate distanţa de la noi la Dumnezeu, nu se duce mai departe de perimetrul în care ne aflăm. Ce să facem ca să nu ni se întâmple acest lucru când ne rugăm? În primul rând, să păzim mintea. Aţi auzit de "paza minţii" despre care ne vorbesc pustnicii şi Sfinţii Părinţi din Pateric. În mintea noastră intră tot felul de gânduri, unele de la noi şi alte din afară. Unele sunt nocive sau distructive şi pun în pericol starea noastră intelectuală şi moral-spirituală. Pe moment, avem puterea de a le selecta, de a le accepta şi de a le elimina. Ştiind că în timpul rugăciunii vin gânduri care distrag atenţia, ne pregătim pentru a le elimina în acelaşi moment în care ele apar. Cel mai bun paznic al minţii noastre este atenţia sau vigilenţa. În al doilea rând, atunci când mintea noastră este bombardată în mod repetat şi violent cu tot felul de gânduri şi nu suntem lăsaţi să terminăm rugăciunea în întregime cu luare aminte, cu smerite metanii ne rugăm lui Dumnezeu să înlăture pe ispititorul de la noi pentru a ne putea ruga.„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de grele suferințe, de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele, care le slujeau din avutul lor.”
„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la mas
„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine! Atunci, lăsând toate, el s-a ridicat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Și s-
Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
De la întunecare și până la răsăritul soarelui, de la micile finaluri până la noile, neîntreruptele începuturi, firea umană este tributară altor deveniri, cel mai adesea, așezându-se cuminte într-un șir
În urma scrierii unui articol, publicat în ziarul „Credința”, Sandu Tudor a fost provocat la duel. Invocând motive de ordin procedural, acesta nu răspunde provocării. Vom demonstra în cele ce urmează că nu
Anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, „pe vremea coacerii cireșelor” (1824), în Vidra de Sus, din părinții Alisandru și Maria. Parlamentul României, prin Legea 223/2023, a ded
Cuvintele providențiale auzite de Fericitul Augustin în anul 387 în grădina casei sale din Mediolanum, care l-au trimis la textul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani 13, 12-14: „Noaptea e pe
Societatea umană a evoluat foarte mult. Tehnologia a facilitat mari realizări, care au dus la creșterea confortului, însă, cu toate acestea, există sentimentul de ură între oameni, care distruge viața multora, îndepărtându-ne de semeni, de noi înșine și de Dumnezeu, căci știm de la Sfinții Părinți că, dacă nu te ai bine cu aproapele tău, nici cu Dumnezeu nu ești bine. Trăim în mod greșit cu iluzia că, dacă urâm pe cineva care ne-a făcut rău, astfel ne-am răzbunat pe acea persoană. Dar sentimentul de ură ne dăunează în primul rând nouă înșine, provocându-ne o stare de tensiune și gânduri negative care ne afectează mintea, sufletul și trupul.
