Răspunsuri duhovniceşti: Preotul este şi psiholog?

Părinte, este nevoie ca un preot să fie şi psiholog. Care este diferenţa între duhovnicie şi psihologie?

Cred că este de absolută trebuinţă ca un preot să fie şi psiholog, în măsura în care poate acest lucru. Psihologul este cel care îl îndrumă pe omul contemporan în diferite momente ale vieţii, ajutându-l pe acesta, fie şi numai prin faptul că îl ascultă. În societatea de astăzi, în care oamenii nu mai comunică în sensul adevărat al termenului, omul are nevoie de comunicare, de împărtăşire a stărilor şi sentimentelor proprii şi atunci merge să întâlnească un psiholog. Desigur, face acest lucru oarecum tainic, pentru că în societate predomină idei preconcepute cu privire la mersul la psiholog. Omul credincios însă, atunci când simte nevoia, merge la duhovnic, unde iarăşi este ascultat. Aici însă, spre deosebire de psiholog, omul primeşte cu mult mai mult: iertarea păcatelor prin Sfânta Taină a Spovedaniei, care este un veritabil medicament duhovnicesc.

Cred că o anumită pregătire în psihologie ar fi potrivită viitorilor duhovnici. Pentru că e important ca în momentul în care cineva îşi deschide sufletul să ştii să asculţi, să nu răneşti, să dai un sfat bun şi să poţi să vindeci rănile celui din faţa ta. În 1989, la un congres teologic din Grecia, s-au formulat mai multe opinii cu privire la relaţia dintre duhovnicie şi psihologie, invitaţi fiind şi mai mulţi psihologi din Europa. Una dintre opinii se baza pe faptul că atât preotul duhovnic, cât şi medicul psiholog au darul de la Dumnezeu de a vindeca rănile spirituale ale omului. Deşi duhovnicul are darul de a ierta păcatele sufleteşti, iar psihologul nu îl are, totuşi şi psihologul ar trebui să-l îndrume în cele din urmă pe pacient către Biserică, aşa cum ar trebui să procedeze orice medic cu frică de Dumnezeu. Şi iată că în acest caz atât darul doctorului, cât şi harul preotului converg spre refacerea comuniunii dintre Dumnezeu şi om, prin eliminarea cauzelor care duc la boala sufletească şi a efectelor ei.

Mulţi oameni, chiar şi dintre clerici, susţin că anumite canoane sunt depăşite şi este nevoie de o revizuire a lor. Este nevoie să respectăm canoanele Bisericii pentru mântuirea sufletului nostru?

Canoanele se respectă în Biserica noastră în întregime. Chiar dacă sunt situaţii în care par în neconcordanţă cu vremurile actuale, nu cred că ele s-ar putea schimba, întâi pentru că nu s-ar găsi autoritatea cuvenită să facă acest lucru. E nevoie însă de o grijă pastorală sporită la Sfânta Taină a Spovedaniei unde vin oamenii pentru a-şi curăţi sufletul. E normal să ne raportăm la canoane, pentru că ele sunt norma, dar aplicarea lor trebuie observată în funcţie de starea particulară a penitentului. De aceea e indicat ca fiecare să ţină de un duhovnic, care îşi cunoaşte fiii duhovniceşti şi ştie ce canon să dea fiecăruia. Au fost situaţii în care unii s-au plâns că au primit canon de la un duhovnic pe care nici nu şi-l aminteau sau au primit un canon prea mare, sau nu îşi aminteau nici măcar ce trebuiau să facă. Cel mai eficient medicament pentru mântuirea sufletului îl poate administra duhovnicul fiilor săi duhovniceşti. În cazul celorlalţi, necunoscându-i, medicamentul poate fi ori prea slab, ori prea tare, şi atunci se ajunge la situaţii neplăcute atât pentru duhovnic, cât şi pentru penitent.