Răspunsuri duhovniceşti: Războiul duhovnicesc în Postul Mare

Părinte, care este specificul liturgic şi spiritual al Postului Mare?

Pentru a rezuma dintru început, aş spune că specificul liturgic şi spiritual al Postului Mare este acela de război duhovnicesc, de luptă spirituală pentru recâştigarea şi câştigarea mântuirii. Spun recâştigarea mântuirii referindu-mă la perspectiva imediată aşa cum ne-o descrie tematica duminicilor Postului Mare, postul începând imediat după Duminica izgonirii strămoşilor din Rai, tocmai ca expresie a efortului de recâştigare a Raiului. Spun, de asemenea, de câştigare, referindu-mă la perspectiva finală, de câştigare a "hainei sau veşmântului de lumină al sufletului" fără de care nu vom fi primiţi în "cămara de nuntă" a Mirelui Hristos, despre care aşa de frumos se cântă în Deniile din Post.

Perioada Postului Mare este socotită în Biserica Ortodoxă ca şi perioadă de post prin excelenţă. Iar post înseamnă, aşa cum ştim, stare de veghe, de încordare în luptă sau chiar şi de aşteptare a luptei cu inamicul, cu vrăjmaşul mântuirii; înseamnă a sta în postul de luptă, cum ar fi de exemplu pe front. În rânduielile de slujbă din cărţile de cult în post se schimbă, efectiv, rânduiala de slujbă, şi aceasta cu atât mai mult în Postul Mare. Poate în cultul liturgic desfăşurat în multe din bisericile parohiale, această dimensiune de luptă pentru mântuirea proprie şi pentru dreptatea lui Hristos nu este atât de evidentă, din condiţii obiective, nesăvârşindu-se toate slujbele. Însă, dacă participăm la toate slujbele dintr-o mănăstire în această perioadă de post, observăm că, prin introducerea masivă a psaltirii în cult în timpul Postului Mare, a Ceasurilor şi a Mijloceasurilor, a cântărilor lui Moise îmbinate într-un mod special cu cântările Triodului în timpul Utreniei, prin lecturile paremiilor din Geneză la Vecernie şi din proorocul Isaia la Ceasul al 9-lea, lecturi care au o încărcătură dramatică şi cu răsturnări de situaţie, constatăm că ne aflăm, de fapt, într-un război propriu-zis. Atât în sensul originar al cuvântului din greacă, adică de polemică, "polemos", cât şi în sensul moştenit în limba română din limba slavă, "razboj", ca instrument de ţesere a unui veşmânt de lumină din cuvintele pline de Duh ale cărţilor de slujbă.

Cum se duce acest război interior şi care este finalitatea lui?

Nu vom intra acum în amănunte spre a arăta cum anume se duce acest război în ambele sale dimensiuni, ci ne vom referi acum, pe scurt, la finalitatea lui, anume acest veşmânt de lumină care a fost constitutiv ontologic firii umane a protopărinţilor Adam şi Eva. Într-una din cântările Canonului Mare, cuvintele pe care noi le rostim la slujbe sunt numite "cuvintele cele de viaţă" ale Cuvântului Hristos (Cântarea a IV-a) care ung şi adapă sufletul credinciosului. E o referinţă clară, în alt limbaj poetic, la reînveşmântarea în Hristos la care suntem chemaţi în timpul postului, o reînveşmântare concretă ce se realizează prin participarea la slujbe. Iar veşmântul realcătuit este veşmântul pe care Adam l-a pierdut în Rai odată cu căderea sa, este veşmântul de lumină mai strălucitor ca zăpada în care S-a arătat Hristos ucenicilor pe Tabor şi după Înviere, este veşmântul virtuţilor şi al armelor duhovniceşti pe care fiecare credincios trebuie să îl aibă pentru a putea participa la Înviere şi la Cina Mirelui ceresc.

Or, vedem acest veşmânt de lumină îmbrăcat, în ultima duminică din post înainte de duminica Floriilor, de Maria Egipteanca, marea păcătoasă, desfrânată din cetatea Alexandriei. Marea sfântă din pustia Iordanului ne arată prin aceasta tocmai finalitatea la care trebuie să ajungem, realizarea deplină a asemănării cu Dumnezeu, restaurarea interiorizată a stării paradiziace pierdute de primii oameni în Rai.