Răspunsuri duhovniceşti: „Rugăciunea trebuie să fie ecoul Învierii Domnului“

Părinte, vă rugăm să ne vorbiţi despre rugăciune şi despre cum să ne rugăm în această perioadă a Penticostarului.

Rugăciunea este respiraţia sufletului creştin, suflul vital care îl susţine, îl direcţionează şi sprijină în efortul lui duhovnicesc. Deşi rugăciunea îmbracă multe forme, de laudă sau de cerere, în mod esenţial putem spune că ea este "strigătul" nostru către Dumnezeu. Nu putem concepe o viaţă creştinească fără timp dedicat rugăciunii, sub ambele ei forme, comunitare sau particulare.

Un alt aspect care merită subliniat este acela că un creştin ar trebui să se roage permanent, după cum o spune şi Sfântul Apostol Pavel. Însă această rugăciune permanentă poate lua multe forme - uneori slujirea aproapelui întru dragoste sau o slujire de alinare a suferinţelor celui de lângă noi -, toate fiind aspecte ale vieţii rugătoare pe care o ducem înaintea feţei lui Dumnezeu.

În această perioadă a Penticostarului, rugăciunea trebuie să fie ecoul Învierii Domnului. Un loc de frunte în rugăciunile noastre zilnice îl ocupă troparul Sfintelor Paşti, "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!", ca o exclamaţie doxologică în faţa cutremurătoarei minuni a Învierii Domnului din morţi.

Este important să rostim rugăciunile sau să le facem în gând? Cum ne ascultă mai uşor Dumnezeu rugăciunea?

Putem să ne rugăm şi cu voce tare sau şi în gând, important e să facem rugăciune! Unii dintre noi se înalţă mai uşor la Dumnezeu prin recitarea cu voce tare sau şoptită a rugăciunilor îndătinate; acest exerciţiu ne ajută la păstrarea coerenţei gândurilor şi a unui ritm euhologic propriu, dar ne pândeşte uneori rutina sau oboseala. Cei ce se roagă în gând experimentează intimitatea dialogului cu Dumnezeu şi a unei libertăţi de a medita în voie pe marginea cuvintelor rugăciunii. Însă şi aici putem ajunge la o dizolvare, o risipire, pe nesimţite, a gândurilor în griji şi preocupări omeneşti cărora noi le dăm pe nedrept numele de "rugăciuni".

Un alt lucru esenţial este simţirea prezenţei lui Dumnezeu, sentimentul comuniunii cu El - sentiment care trebuie să însoţească rugăciunea. Este starea care o ai atunci când ştii că Dumnezeu este întotdeauna "pe recepţie".

Care sunt cele mai întâlnite rugăciuni?

Există, evident, multe "metode" de rugăciune (mai ales în cazul Rugăciunii inimii); există şi texte de mare densitate duhovnicească ce ne ajută la rugăciune; avem apoi şi propriile griji şi probleme care, întoarse spre Dumnezeu, devin rugăciuni. Însă, fără îndoială, textele predilecte de rugăciune sunt psalmii, acatistele şi rugăciunile din cărţile cu aceleaşi nume (cărţi de rugăciuni). Ar fi bine să avem în vedere şi rugăciunile zilnice din Ceaslov, cele şapte laude, pe care, rostindu-le, ne unim în rugăciune cu întreaga comunitate rugătoare a Bisericii.

Mai presus de toate, avem slujbele Bisericii, mai ales Sfânta Liturghie, care în perioada Penticostarului capătă o transparenţă şi o luminozitate deosebită pentru cel care le cunoaşte şi le frecventează regulat. Aceste slujbe impun cadenţa rugăciunii noastre şi în plan personal.

Este important să facem rugăciunile la o anumită oră sau putem să ne rugăm oricând?

Avem momentele de rugăciune de dimineaţă şi de seară, apoi şi la mesele principale ale zilei. Nimic nu ne împiedică însă să ne rugăm ori de câte ori simţim nevoia.

Este importantă rugăciunea pentru ceilalţi oameni?

Este deosebit de importantă fiindcă prin ea ne arătăm dragostea faţă de cei la care ţinem. Biserica ne pune la îndemână pomelnicele pe care le predăm la sfântul altar, dar putem pomeni la rugăciunile personale pe toţi cei care, întâmplător sau mai puţin întâmplător - fiindcă nu există "întâmplări" în viaţa duhovnicească -, ne vin în minte sau ne-au cerut să ne rugăm pentru ei.

Mai ales în perioada Penticostarului suntem îndemnaţi să revărsăm lumina şi căldura rugăciunii noastre, puţină şi slabă cum e adeseori, asupra tuturor celor pe care îi ştim sau nu îi ştim, buni sau răi, prieteni sau vrăjmaşi, apropiaţi sau depărtaţi.