Răspunsuri duhovniceşti: Sfântul Chiril, ierarhul alexandrin

Biserica pomeneşte astăzi pe Sf. Chiril al Alexandriei, apărător al dreptei credinţe. Care sunt principalele repere duhovniceşti ale vieţii lui?

Sfântul Chiril al Alexandriei a fost o personalitate duhovnicească providenţială a veacului al V-lea. El s-a format din punct de vedere intelectual în şcolile vestite ale Alexandriei Egiptului, care la vremea aceea era o veritabilă capitală culturală a imperiului roman. Mai apoi a sporit duhovniceşte, vieţuind în pustiul egiptean ca monah. Când a devenit patriarh al Alexandriei, el a început să combată în scris şi prin cuvânt păgânismul, propaganda iudaică, puternică în Alexandria, dar mai ales ereziile. Sfântul Chiril a fost apărător al dreptei credinţe şi al cinstirii Maicii Domnului, căreia Sinodul Ecumenic din Efes (431) i-a recunoscut numirea de Născătoare de Dumnezeu. Marele ierarh alexandrin este un model de păstor veghetor, care-şi apără turma cuvântătoare de orice rătăcire. El ştia bine că o viziune dogmatică greşită se răsfrânge asupra spiritualităţii, alterân-

d-o, dar deformează chiar întreaga viaţă bisericească, punând stavilă lucrării harului dumnezeiesc. De aceea, potrivit normelor canonice, cea dintâi grijă a Bisericii, ca şi a păstorilor duhovniceşti, este aceea de a păstra nealterată credinţa ortodoxă, aşa cum a fost ea propovăduită de Apostoli, mărturisită cu preţul vieţii de Mucenici şi formulată de Sfinţii Părinţi. Acest fapt îl subliniază Biserica Ortodoxă Română mai ales în acest an, închinat Crezului niceo-constantinopolitan.

Cum trebuie apărată Ortodoxia?

Ortodoxia este întemeiată pe Hristos, "Piatra cea din capul unghiului", şi de aceea ea este de nebiruit şi rămâne veşnic ca adevăr revelat de Dumnezeu. De aceea nu ea este care are trebuinţă de apărarea noastră, ci noi suntem aceia care avem nevoie de Ortodoxia credinţei ca să fim părtaşi harului dumnezeiesc şi să ne putem mântui. Desigur, credinţa în sine nu este suficientă pentru mântuire, decât dacă ea rodeşte şi faptele dragostei creştine. Dar, întrucât, potrivit Sfântului Apostol Pavel, dragostea se bucură de adevăr (I Cor. 13, 6), Sfinţii Părinţi au apărat dreapta credinţă prin scrieri şi prin predici, singurele "arme" îngăduite unui creştin, arătând celor rătăciţi calea către adevăr. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei este un model de apărător al credinţei în duhul dragostei şi al păcii, dar şi al fermităţii. În timpul controversei sale cu Nestorie, i-a scris acestuia două epistole în care îl sfătuieşte, cu toată dragostea frăţească, să primească învăţătura cea dreaptă şi doar atunci când Nestorie refuză să-şi retracteze ereziile, Sfântul Chiril primeşte, cu durere în suflet, îndepărtarea lui Nestorie. Tot în acest spirit, marele ierarh al Alexandriei a purtat un dialog teologic intens cu patriarhul Ioan al Antiohiei, până când acesta s-a convins de ortodoxia deciziilor Sinodului de la Efes şi a reintrat în comuniune cu Biserica. De aceea cred că imaginea creată de mediile neortodoxe Sfântului Chiril al Alexandriei, care, chipurile, ar fi fost un om violent şi tiranic, este una deformată şi lipsită de suport istoric. Alături de marele ierarh egiptean, toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne sunt modele atât în privinţa necesităţii dialogului pentru receptarea învăţăturii ortodoxe de către eterodocşi, cât şi în privinţa apărării cu fermitate a dreptei credinţe, dar în spiritul desăvârşitei iubiri de semeni şi al respectului pentru libertatea celuilalt.