Răspunsuri duhovniceşti: „Sfinţii noştri ne vor ocroti“

Preacuvioase părinte Visarion Joantă, vă rugăm să ne vorbiţi despre exemplul sfinţilor, mai ales că astăzi serbăm pe martirii Epictet şi Astion, care au pătimit pe teritoriul ţării noastre?

Când facem pomenirea unui sfânt, Biserica ne învaţă că noi preamărim pe Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Scripturi care zice: "Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui" (Ps. 67, 36), împlinind totodată şi îndemnul dat de Sfântul Apostol Pavel: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa" (Evrei 13, 7). Sfinţii au fost şi sunt oameni asemenea nouă, dar care au urmat lui Hristos, fiind călăuziţi de învăţătura Lui şi înduhovniciţi de puterea Duhului Sfânt au ajuns pe culmile cele mai înalte ale desăvârşirii religios morale. Datorită acestui fapt ei sunt socotiţi luceferi strălucitori şi călăuze luminoase pentru noi, cei credincioşi.

Faptul că ei au ajuns pe culmile cele mai înalte ale sfinţeniei constituie o dovadă că şi străduinţele noastre în săvârşirea binelui nu sunt zadarnice şi că mântuirea şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu sunt posibile pentru toţi cei ce se nevoiesc spre lucrul acesta, cerând astfel mijlocirea sfinţilor şi ajutorul lui Dumnezeu.

Unor astfel de luceferi strălucitori Biserica le-a rânduit ca zi de pomenire Sfinţilor Martiri Epictet şi Astion de la Halmyris, după ce s-au descoperit moaştele lor în urma săpăturilor arheologice din aceasta fostă fortăreaţă romano-bizantină. Ei nu s-au născut pe pământul ţării noastre, dar şi-au desfăşurat activitatea printre înaintaşii noştri, prin anii 298-303 sau chiar mai devreme, contribuind la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu pe teritoriul de azi al patriei noastre, mai precis în Sciţia Minor (Dobrogea de astăzi), sfinţind acest pământ românesc prin sângele vărsat pentru Hristos şi Biserica Sa.

Care a fost rolul sfinţilor în istoria poporului şi a pământului nostru strămoşesc?

Biserica îi cinsteşte pe sfinţi pentru că simte prezenţa lui Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt în ei. În anul 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe mai mulţi sfinţi. Mulţi dintre ei au fost mai întâi cinstiţi de poporul drept credincios, iar prin actul de canonizare Biserica confirmă recunoaşterea sfinţeniei. Aceştia sunt exemple grăitoare pentru noi cei de astăzi în ceea ce priveşte mărturisirea dreptei credinţe şi apărarea neamului nostru. Mai ales după 1989 au venit pastori şi predicatori de peste mări şi peste oceane ca să ne propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, neştiind că poporul român a primit cuvântul Evangheliei chiar de la unul din apostolii Mântuitorului, Sfântul Apostol Andrei.

Poate că astăzi nu mai sunt condiţiile de pe vremea persecuţiilor, pentru că societatea omenească a evoluat mult. Pe vremea persecuţiilor era, spune Lactanţiu, un scriitor bisericesc, dar şi alţi sfinţi părinţi, o "mucenicie albă", adică lupta duhovnicească pe care creştinul trebuie să o ducă împotriva păcatelor şi fărădelegii. Într-adevăr este o mare luptă duhovnicească în interiorul omului, care este asaltat cu tot felul de gânduri şi idei împotrivitoare învăţăturii Evangheliei. Să fim încredinţaţi că dacă vom stărui în credinţa noastră ortodoxă, ne vom strădui ca să împlinim cuvântul Evangheliei în viaţa de zi cu zi, vom avea parte de această mucenicie albă, de această împărtăşire a harului lui Dumnezeu care ne va ajuta să ne desăvârşim din punct de vedere religios-moral şi să dobândim Împărăţia lui Dumnezeu. Pildă ne sunt sfinţii ridicaţi din mijlocul poporului nostru, care ne vor ajuta şi ne vor ocroti.