Răspunsuri duhovniceşti: Spre „limanul Învierii“

Părinte, care este semnificaţia primelor două zile aliturgice din Postul Mare?

Timpul Postului Mare deschide spre o dimensiune ascendentă, calificată astfel de dobândirea virtuţii. La Utrenia de luni dimineaţă Biserica cântă "Sosit-a vremea nevoinţelor, intrat-a călătoria Postului; să-l începem toţi cu dragoste, aducând Domnului virtuţi ca daruri". Nevoinţele ascetice îţi descoperă rostul numai în lumina şi slava Învierii spre care călătorim "printr-o tindere mai înaltă". Această "tindere mai înaltă" mântuieşte timpul liturgic de eşecul ciclicităţii şi-l înscrie în perspectiva unei spirale ascendente. "Prea cinstitul post să-l începem cu bucurie, luminându-ne cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţeniei, tăria bărbăţiei. Ca să ajungem luminaţi la Sfânta Înviere, cea de-a treia zi, care luminează lumea cu nestricăciune" (Utrenia de luni dimineaţă). Cateheza liturgică ne dă sensul plenar al postului: "Să postim post primit, postul cel adevărat, care este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi plăcut" (Vecernia de luni seară).

În această perspectivă ascetică pe care ne-o descriu pocăinţa şi smerenia desăvârşită avem şi înţelegerea semnificaţiei zilelor aliturgice din prima săptămână a Postului Mare: luni şi marţi, iar în mănăstiri, şi miercuri, adesea chiar până vineri seară. În aceste zile asceza este atât de aspră şi atât de desăvârşită, încât ajunarea totală mută postul euharistic într-unul ascetic. Pentru a nu frânge ajunarea şi a nu opri "tinderea mai înaltă", Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai după aceste zile de ajunare, iar împărtăşirea euharistică încununează efortul ascetic şi hrăneşte spre viaţa veşnică, acoperind cu "strălucirea dragostei" pe cei "luminaţi de fulgerul rugăciunii" şi aflaţi în "sfinţenia curăţiei". Ne vom mai întâlni cu ajunarea desăvârşită la încheierea călătoriei Postului Mare în Sfânta şi marea Vineri din Săptămâna Patimilor, care ne va pregăti pentru împărtăşirea euharistică de la Liturghia din Duminica Învierii.

Cum trebuie să ne comportăm în această săptămână?

Nota singulară a acestei prime săptămâni din Postul Mare este pusă în lumină mai cu seamă de specificul slujbelor, de rugăciunile şi psalmodierea din aceste zile, de cateheza liturgică, de dimensiunea şi specificul pe care îl primeşte timpul.

Postul, rugăciunile şi psalmodierea care sunt caracteristice întregului post în aceste zile ale săptămânii au o intensitate, o stăruinţă şi o căldură aparte, pregătind întregul parcurs al patruzecimii. Prin ajunarea prelungită pe mai multe zile în această săptămână, postul euharistic se mută în post ascetic, care este asumat nu doar de monahi, ci şi de mireni şi astfel întreaga Biserică este mutată în aceste zile în modul monahal, ascetic de vieţuire, vădit eshatologic; devine o Biserică de asceţi rugători, postitori şi mărturisitori, chip istoric al Împărăţiei. Cântările şi imnele slujbelor din această săptămână sunt compuse de cei mai străluciţi imnografi ai Bisericii şi se remarcă atât prin poezie şi frumuseţe, cât şi prin profunzimile teologice. Metaniile dese care încep în această săptămână vor continua până în miercurea din Săptămâna cea Mare. Ele sunt un element al pocăinţei şi o însoţire a smereniei adânci. Cateheza liturgică acum, pe lângă temele mari teologice care vor fi prezente pe tot parcursul postului, insistă îndeosebi pe recuperarea sensului plenar al postului.

Postul trupesc este continuu întregit şi îmbogăţit cu semnificaţiile duhovniceşti adânci ale postului sufletesc. Numai în această unitate postul este propus drept canon al tuturor nevoinţelor duhovniceşti. Timpul postului nu mai este unul exclusiv linear, istoric căzut, ci dobândeşte o semnificaţie duhovnicească, devine purtător de har spre mântuire: "Vremea cea dătătoare de lumină a postului pe care acum ai sfinţit-o şi ai dăruit-o nouă, Doamne". Aceste note specifice individualizează această săptămână între celelalte ale Postului Mare, arătând-o ca început al unui parcurs duhovnicesc, ce este timp al dobândirii căinţei, al întoarcerii la Dumnezeu, al înnoirii prin focul iubirii Lui nesfârşite, ca să ajungem luminaţi la "limanul Învierii", arătare şi pregustare a ospăţului Împărăţiei.