Să ne respectăm promisiunile făcute înaintea Domnului

Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. Matei 21, 28-32

Oare de câte ori nu am zis şi noi: „Mă duc Doamne”, însă am rămas doar cu promisiunea? Domnul Iisus Hristos a pus în faţa noastră două categorii de oameni: cei aparent neascultători, dar care au conştiinţă, şi cei entuziaşti, dar care rămân datori la capitolul fapte. Înţelesul duhovnicesc al celor spuse de Domnul Hristos este unul profund şi ne priveşte şi pe noi. El S-a adresat celor care susţineau că sunt urmaşii lui Avraam, însă care au ignorat pe un trimis al lui Dumnezeu, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Ei s-au asemănat în multe privinţe cu cel de-al doilea fiu, pentru că au promis că vor lucra; însă, în realitate, a rămas doar vorba de ei. Bune intenţii aveau, însă le-a lipsit concretizarea celor făgăduite. În vremea aceea, vameşii şi desfrânatele, care erau consideraţi exemple de păcătoşenie, au ascultat mesajul Sfântului Ioan Botezătorul. Din acest punct de vedere s-au asemuit primului fiu. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Cuvintele noastre sunt cărările faptelor noastre”.