„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii
Tezaur patristic
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de cât care nimic nu e mai mare, ca Cel ce eşti necuprins, ca Cel ce eşti totul, ca Făcător al totului şi de nesfârşite ori nesfârşit mai presus de toate, ca Cel mai presus de fiinţă; Doamne al meu, Doamne, sfântă unire negrăită şi netălmăcită, împreună suflare a creştinilor, slavă Ţie!“. (Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, cap. 83, în Fil. rom., vol. VIII, p. 347)





