„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Tezaur patristic
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de cât care nimic nu e mai mare, ca Cel ce eşti necuprins, ca Cel ce eşti totul, ca Făcător al totului şi de nesfârşite ori nesfârşit mai presus de toate, ca Cel mai presus de fiinţă; Doamne al meu, Doamne, sfântă unire negrăită şi netălmăcită, împreună suflare a creştinilor, slavă Ţie!“. (Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, cap. 83, în Fil. rom., vol. VIII, p. 347)








