„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea
Tezaur patristic
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de cât care nimic nu e mai mare, ca Cel ce eşti necuprins, ca Cel ce eşti totul, ca Făcător al totului şi de nesfârşite ori nesfârşit mai presus de toate, ca Cel mai presus de fiinţă; Doamne al meu, Doamne, sfântă unire negrăită şi netălmăcită, împreună suflare a creştinilor, slavă Ţie!“. (Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, cap. 83, în Fil. rom., vol. VIII, p. 347)



.jpg)


