„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Tezaur patristic
„… sfinţii Lui ce se veselesc pururea. Cine înţelege? Cine poate bănui bucuria cea negrăită a sfinţilor? Veselia lor de nedescris? Lumina de neînchipuit? Cine le descoperă, atâta timp cât sunt aici, tainele Lui minunate, slăvite, slava şi odihna ce aşteaptă şi chipul în care le înstrăinează mintea de lumea aceasta ca să se vadă totdeauna pe ei în cer împreună cu Hristos şi cu îngerii? Nu-i supără pe ei foamea, nici setea, nici altceva pământesc. Căci
s-au eliberat de toate poverile şi patimile şi păcatele. Sau după cuvântul Scripturii: Unde e comoara lor, acolo e şi mintea lor (Matei 6, 21). Cel ce e ajuns la aceasta, ştie ce aude.“ (Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, Răsp. 77, în Fil. rom., vol. XI, p. 114)