„În vremea aceea, când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către Muntele care se cheamă al Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenici, zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el
Tezaur patristic
„Când răsare soarele, fiarele se strâng în ascunzişurile lor; răsare Hristos pe cerul cugetului care se roagă, şi toată alipirea lumească se depărtează şi dragostea de trup dispare, iar mintea porneşte la lucrul ei, adică la meditarea celor dumnezeieşti până seara (Psalmul 103, 21), neîntrerupând lucrarea legii duhovniceşti nici o clipă şi nesăvârşind-o numai cu măsură, ci până la sfârşitul vieţii acesteia şi până la ieşirea sufletului din trup“. (Teolipt, mitropolitul Filadelfiei, Cuvânt despre ostenelile vieţii călugăreşti, în Fil. rom., vol. VII, p. 50)





