Vocabular religios

- dezbinare: puternică deosebire de păreri în anumite probleme, disensiuni care duc la separare. În Evanghelia după Ioan (7, 43), citim: „Şi s-a făcut dezbinare în mulţime, pentru El“ (Hristos). La fel, în Ioan 9, 16 şi 10, 19. În acest sens, se vorbeşte de dezbinările din Corint (I Corinteni 1, l0), când creştinii de acolo se împărţiseră în patru grupări sau partide, după cum ţineau mai mult la unul sau altul din apostolii lor, puşi în comparaţie cu Hristos. De aceea îi îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Pentru numele lui Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere“ (I Corinteni 1, 10). Nu ajunseseră încă la dezbinare pe principiile de credinţă, care este începutul ereziei. Se vorbeşte de dezbinare şi în Biserică, atunci când luau Cina Domnului; căci la agapele ce aveau loc cu acest prilej, unii făceau abuzuri în mâncare şi băutură, iar alţii erau flămânzi (I Corinteni 11, 18-22). Creştinii laolaltă constituie Biserica - trupul lui Hristos -, şi, ca şi în trup, unde toate mădularele conlucrează într-o unitate şi se îngrijesc unele de altele, tot aşa să trăiască şi creştinii, „ca să nu fie dezbinare în trup“, cum zice Apostolul (adică în Biserică), „ci mădularele (creştinii) să se îngrijească unele de altele“ (I Corinteni 12, 25). Dezbinarea este ieşirea din ascultarea de Biserică (cf. Matei 18, 17 ; Galateni 1, 8-9; Evrei 10, 25). Cu acelaşi sens sunt şi cuvintele întâlnite la Luca 12, 51; Romani 16, 17; Galateni 5, 20; Luca 11, 17-18; 12, 52; şi „a împărţi“ la Matei 27, 35 ; Marcu 15, 24 ; Luca 23, 34; 22, 17; Ioan 19, 24. În primul caz este vorba despre dezbinarea oamenilor pe problema credinţei, chiar în sânul aceleiaşi familii, în care unii vor crede în Hristos, alţii nu. În acest sens trebuie înţelese cuvintele Domnului: „Vi se pare că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare“ (Luca 12, 5). În alt text, în loc de „dezbinare“, se spune „sabie“ (Matei 10, 34). Aceeaşi idee o întăreşte mai departe verbul „a dezbina“: „trei împotriva a doi... tatăl împotriva fiului... soacra împotriva nurorii..“ (Luca 12, 52-53). Un astfel de cămin nu poate dăinui. Aşa se întâmplă şi cu orice împărăţie care se dezbină şi se pustieşte, ca şi împărăţia lui satan (Luca 11, 17-18). Celălalt substantiv, „dihostasia“, vorbeşte despre ereticii care fac „dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii (sănătoase)“ pe care au primit-o creştinii de la apostoli (Romani 16, 17; Gal. 5, 20). De aceea îi îndeamnă apostolii a se feri de cei ce fac dezbinări sau abateri de la dreapta învăţătură şi de la credinţa mântuitoare. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)