Vocabular religios

- arătarea Domnului - a avut loc timp de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului cu trupul la cer. După o veche tradiţie, prima dată după Înviere Mântuitorul S-a arătat Maicii Domnului. Sfânta Scriptură însă spune că Cel înviat S-a arătat întâi Mariei Magdalena, una dintre femeile mironosiţe care au venit dis-de-dimineaţă să ungă cu aromate trupul neînsufleţit al Domnului. Un înger a zis pentru prima dată pe pământ că Hristos „a înviat“, iar mormântul gol mărturiseşte până astăzi adevărul Învierii. Mironosiţele femei, ieşind degrabă de la mormânt, au alergat să vestească ucenicilor. Pe când mergeau ele, le-a întâmpinat Iisus, zicând: „Bucuraţi-vă!“. Apoi Domnul S-a arătat la doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, descoperindu-li-Se la „frângerea pâinii“. Tot în ziua Învierii Mântuitorul S-a arătat ucenicilor adunaţi în foişorul cinei, fiind cu uşile încuiate de frica iudeilor. Acum a fost instituită Taina Spovedaniei sau a Pocăinţei, prin cuvintele: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele iertate, vor fi şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 33). La opt zile, Mântuitorul S-a arătat iarăşi ucenicilor care se aflau tot în foişorul cinei. De data aceasta, era de faţă şi Apostolul Toma, care prima dată nu fusese împreună cu ceilalţi apostoli. Atunci Domnul a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi rănile mele; adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“. Răspuns-a Toma şi a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu“ (Ioan 20, 26-28). Despre mărturisirea lui Toma se spune că este cea mai zguduitoare mărturisire făcută vreodată de un evreu despre dumnezeirea lui Iisus Hristos. Îndoiala lui Toma nu a fost întâmplătoare. Ea este providenţială, mai ales că Apostolul Toma a fost rânduit să vestească Evanghelia la indieni. După aceea, Mântuitorul S-a arătat la şapte ucenici care se osteneau să prindă peşte pe Marea Tiberiadei. Dar în noaptea aceea nu prinseseră nimic. Ascultând de cuvintele Domnului de a arunca din nou mreaja, cu toate că nu mai era timpul potrivit pentru pescuit, ei au prins „mulţime de peşte“. Când au terminat de prânzit, Simon Petru a fost întărit iarăşi în vrednicia de apostol, din care căzuse prin lepădarea de trei ori de Domnul în noaptea patimilor. Apoi, ucenicii s-au dus în Galileea pe muntele unde le poruncise El să se ducă. Şi în acest loc li S-a arătat Mântuitorul, atât lor, cât şi la altor „cinci sute de fraţi“. Ultima dată Domnul S-a arătat apostolilor în Ierusalim, când şedeau la masă şi „i-a mustrat pentru necredinţă şi împietrirea inimii lor, că nu au crezut celor ce L-au văzut pe El înviat“. Dovedind deci ucenicilor învierea Sa „prin semne şi minuni“, Mântuitorul S-a înălţat la cer de pe Muntele Eleonului. Arătările Mântuitorului, care au avut loc de la Înviere până la Înălţare, dovedesc atât adevărul Învierii, cât şi faptul că şi noi vom învia cu acelaşi trup pe care l-am avut în viaţa aceasta. Acest trup real va fi însă duhovnicesc, căci şi Domnul a avut trup real la Înviere, dar trece cu trupul prin uşile încuiate. După învăţătura Bisericii, care are la bază adevărul revelat de Dumnezeu, nu există reîncarnare. De aceea, a crede cineva în reîncarnare este o mare păgânătate şi cădere din adevăr. (Pr. Vasile SORESCU, Figuri, evenimente şi locuri biblice , Editura SAECULUM I.O., Bucureşti, 1995)