Vocabular religios

egumen (din ngr. igúmenos/egúmenos): în limbajul bisericesc comun, este un sinonim mai puţin utilizat pentru stareţul unei mănăstiri sau al unui schit. Termenul de „egumen“ a intrat în limba bisericească cel mai sigur în epoca fanariotă şi este aproape complet abandonat în secolul al XX-lea. După 1990, termenul este folosit din nou, odată cu reluarea relaţiilor bisericeşti cu mănăstirile de la Muntele Athos, dar şi cu înmulţirea traducerilor de spiritualitate ortodoxă din limba neogreacă. Totuşi, utilizarea lui rămâne variabilă în limba română. Astfel, în Biserica Ortodoxă Rusă, egumenul este un grad monastic. În Biserica Ortodoxă Română (BOR), termenul de „egumen“ apare în mod oficial distinct de cel de stareţ în Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (1998), fără ca el să fie explicat, după cum urmează:

„Art. 30 - Conducătorul suprem al oricărui aşezământ monahal este Chiriarhul.

„Art. 31 - Persoanele prin care se exercită cârmuirea chiriarhală la faţa locului sunt următoarele: stareţul, egumenul şi metocarul.

„Art. 32 - Ca împuternicit al Chiriarhului şi părinte duhovnicesc al obştii mănăstirii, stareţul, ajutat de egumen, conduce mănăstirea, potrivit cu Sfintele Canoane, cu Pravila monahală şi cu hotărârile Sfântului Sinod şi îndrumările Chiriarhului locului.“

Lipsa aceasta este completată de noul Statut al BOR (2007/2008), în care se spune:

„Art.79 - (1) Chiriarhul este conducătorul canonic al mănăstirilor, schiturilor şi metocurilor din eparhia sa. Prin delegaţie din partea Chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de stareţ (a), a schitului de egumen (a), iar a metocului de călugărul (călugăriţa) anume desemnat (a) ca administrator.

(2) Stareţul (a) şi egumenul (a) se numesc direct de Chiriarh dintre călugării cei mai vrednici, cu o frumoasă vieţuire în mănăstire, cu intensă activitate duhovnicească, cu studii teologice sau, în mănăstirile cu obşte mai mare, dintre primii trei candidaţi desemnaţi de sobor, în baza calităţilor enumerate mai înainte, în cazul când Chiriarhul a dispus să se facă alegere;“

epitaf: 1. obiect de cult - o pânză pe care se află imprimată icoana punerii în înmormânt a lui Hristos. Se întrebuinţează în Joia Mare, la slujba Vecerniei din Vinerea Patimilor, când se scoate din altar şi se aşează în mijlocul bisericii pe o masă, şi la slujba Prohodului din noaptea de vineri, când este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi aşezat pe sfânta masă din altar, unde rămâne până la Înălţare. 2. inscripţie funerară care exprimă elogiul defunctului sau o sentinţă morală.