Vocabular religios

culion: potcap mic sau înalt, rotund, de catifea şi fără boruri, purtat pe cap de preoţi, călugări şi călugăriţe. El este specific cultului creştin ortodox. Culionul face parte din hainele uzuale preoţeşti şi nu are rol liturgic. Prezenţa sa pe cap semnifică smerenia.

La monahi şi monahii, peste culion se pune voalul, numit camilafcă, folosindu-se în mod special la slujbele bisericeşti. Monahii trebuie să stea tot timpul cu capul acoperit, iar la anumite momente ei trebuie să-şi scoată doar camilafca. În tradiţia rusă, camilafca şi culionul poartă denumirea de „clobuc“.

Culionul poate fi de mai multe culori: culion negru: purtat de către călugări şi de către preoţii de mir, culion roşu sau mov: purtat uneori de către preoţii de mir şi de către călugării cu grade mai înalte: protosinghel, arhimandrit, iconom sau iconom stravofor, precum şi de către protopopi. Uneori, culionul roşu sau mov este purtat şi de către unii ierarhi; culion alb - purtat de către patriarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Ortodoxe Sârbe şi Bisericii Ortodoxe Bulgare, de către mitropoliţii Bisericii Ortodoxe Ruse, de mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii, de către mitropolitul Cehiei şi Slovaciei, de către mitropolitul Bisericii Ortodoxe din America şi de către arhiepiscopul Kareliei şi al întregii Finlande.

De asemenea, culionul poate fi clasificat şi după stil: de stil rusesc - este înalt, conic (cu baza în partea de sus) şi nu are boruri sau de stil grecesc - este mai jos, cilindric, are boruri şi un mic vârf în centrul părţii de sus;

comanac: acoperământ pentru cap, de formă rotundă, fără boruri, făcut din lână sau pâslă, pe care îl poartă călugării şi călugăriţele.

engolpion (gr. engolpion de la en kolpos = la gât; lat. pectorale) sau panaghiul (gr. to panaghion = preasfântul): insignă arhierească de forma unui medalion-iconiţă, făcută din email, aur sau argint, cu chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului, mai rar - chipul Sfintei Treimi. Engolpionul se poartă atârnat de piept cu un lănţişor de către arhierei, fiind o podoabă arhierească, existentă numai în Biserica Ortodoxă. Engolpionul aminteşte hoşenul sau pectoralul purtat de arhiereii vechiului testament, în care se păstrau „urim“ şi „tumim“, adică „arătarea“ şi „adevărul“, talismane sfinte, preînchipuind pe Hristos şi Maica Domnului. Originea engolpionului s-ar afla în micile relicvarii, adica acele cutiuţe cu moaşte de sfinţi sau lucruri sfinte, „relicve“ pe care le purtau la piept stareţii de mănăstiri, mai apoi şi arhiereii, încă din sec. al IV-lea. Până în secolul al XVIII-lea aveau formă de medalion sau de cruce, după care a rămas numai forma actuală de medalion (iconiţă ovală sau rotundă). Arhiereii poartă engolpionul atât în timpul serviciului divin, cât şi în restul timpului. Când slujeşte Sf. Liturghie, arhiereul îşi pune engolpionul peste sacos, iar diaco-nul rosteşte: „Inimă curată zidească întru tine Dumnezeu şi duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale tale“. Spre deosebire de ceilalţi arhierei (mitropoliţi şi episcopi), patriarhul poartă două engolpioane. Engolpionul simbolizează mărturisirea credinţei şi puterea Sfintei Cruci. Când reprezintă chipul Sfintei Fecioare, simbolizează puterea ei mijlocitoare şi ocrotitoare. (pr. prof. Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)