Prin cinstirea sfinţilor are loc, în primul rând, preamărirea lui Dumnezeu, Care i-a învrednicit cu bogăţia harului şi cu mulţimea darurilor; sfinţii sunt cinstiţi şi pentru că şi-au închinat viaţa lui Hristos. Acest lucru a fost subliniat de Mântuitorul când a rostit cuvintele: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua“.
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ne oferă argumente pentru cinstirea sfinţilor. Sfânta Scriptură numeşte pe sfinţi „prieteni ai lui Dumnezeu“ şi „casnici ai Lui“. Mântuitorul îi numeşte pe Apostoli „prietenii Mei“; Avraam este numit „prietenul lui Dumnezeu“ , iar Sf. Ap. Pavel numeşte pe creştinii din Efes „cetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu“. Fiind în comuniune cu Dumnezeu (Apocalipsă 4, 10) şi petrecând în apropiere de „cetatea lui Dumnezeu celui viu, de Ierusalimul cel ceresc“, sfinţii vor fi alături de Mântuitorul la judecata cea de obşte (Matei 19, 28; I Corinteni 6, 2), împreună cu îngerii (Luca 20, 36).
Chiar din viaţa lor pământească, sfinţii au fost înzestraţi cu daruri speciale şi putere minunată. Profeţii Ilie şi Elisei au făcut minuni (III Regi 17; II Regi 4-6), Sf. Ap. Petru a cunoscut gândul ascuns al soţilor Anania şi Safira, a vindecat un olog la templu, a înviat în Iope pe Tavita. Sf. Ap. Pavel a înviat pe Eutihie din Troa (Faptele Apostolilor 20, 9-11) şi a rămas nevătămat de muşcătura unei vipere din Malta. Tot din cartea Faptele Apostolilor aflăm că „prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon“ (5, 12).
Sfinţii s-au rugat pentru vindecarea celor credincioşi. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelek, regele din Gherara; Moise s-a rugat pentru poporul lui Israel şi pentru sora sa, Mariam; Sf. Ap. Pavel s-a rugat pentru cei din Filipi, Tesalonic, Corint, şi mai ales pentru Biserica din Efes.
La Sinodul VII Ecumenic s-a stabilit că, respectând cuvintele Mântuitorului şi ale sfinţilor apostoli, creştinii au datoria de „a cinsti şi slăvi mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, prooroci şi martirii cei adevăraţi, pe sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei pot să ne facă pe noi bine plăcuţi lui Dumnezeu“.
