Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
În perioada 1 februarie 2026 - 1 octombrie 2026, Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a implementat proiectul „Evidențierea stilului brâncovenesc: ornamente din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 septembrie, susţinerea publică a două teze de doctorat. În Aula „Mircea Păcurariu” a facultăţii sibiene,
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei I Cavnic și a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 27 septembrie.
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Potirul (gr. potirion, kalix; lat. calix â cupă) - este un vas liturgic, de forma unei cupe cu picior, de mărimi diferite, făcut din metal preţios (aur sau argint aurit); este un obiect sfânt, în care se pune
- Copia ( - aghia; lat. lancea, gladi-olus â suliţă, lance) - Copia este un obiect liturgic folosit la tăierea prescurilor pentru pregătirea Darurilor (Sf. Agneţ şi miridele) la proscomidie. Este un mic cuţit de
Vohodul mare sau ieşirea cu Sfintele Daruri (gr. megali eisodos) înseamnă luarea cinstitelor Daruri de la proscomidiar, unde au fost pregătite, purtarea lor solemnă în mijlocul naosului, unde preotul, ţinând
Vohod (I) (slav. „ieşire“) Vohodul este procesiunea pe care preotul o săvârşeşte în biserică, ieşind pe uşa de miazănoapte (din stânga), oprindu-se în mijlocul bisericii, binecuvântând intrarea şi
- Octoih (Oktwhxoj, octo  ihos â opt  glas) - este cartea de cult care conţine rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri, pentru toate duminicile şi zilele săptămânii, din
Ceaslov (II) - Prin bogăţia conţinutului său, Ceaslovul este cartea fundamentală a călugărilor care îşi fac pravila zilnică de rugăciune, a credincioşilor care găsesc în el toate rugăciunile necesare unei
Ceaslov (Orologiu) (I) (slv. ceaslova, gr. orologhion, lat. horarium, coresp. cărţii Breviarium în Biserica Romano-Catolică) Ceaslovul este una dintre cărţile liturgice importante ale Bisericii Ortodoxe. Numele
- Diacon (II) - Ordinea diaconilor la Sfânta Împărtăşanie este dată de vechimea hirotoniei. Există şi ranguri administrative ale diaconului: un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici important
Minei - este cartea de cult a Bisericii Ortodoxe care cuprinde slujbele şi cântările dintr-o lună, structurate pe fiecare zi, cu sfântul, sfinţii sau sărbătoarea respectivă a zilei. El este numit şi
Penticostarul (II) - Duminica Tomii vorbeşte despre înviere ca lumină a credinţei, care este vedere a lui Hristos cel înviat, Duminica Mironosiţelor arată învierea ca pace, bucurie, nădejde şi tărie a
- Parastasul (VI) - Parastasele nu se fac în următoarele zile din cursul anului bisericesc: între 20 decembrie şi 7 ianuarie, adică între cele 12 zile dintre Naşterea Domnului şi Bobotează, pentru că bucuria
Parastas (V): La 40 de zile şi la un an, parastasul (pomenirea) se face cu masă (pomană) şi se împart diferite lucruri de pomană pentru sufletul mortului, care sunt mai întâi binecuvântate prin rânduieli de
Parastasul (IV) - La trei, la şase şi la nouă luni se face pomenire în cinstea Sfintei Treimi. La un an se face pentru că se urmează exemplul creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua
Parastasul (III) - Slujbele cu rugăciuni pentru pomenirea mortului (parastasele) se fac, după Tradiţia veche şi generală a Bisericii Ortodoxe, la următoarele termene sau soroace: ziua a treia (care corespunde, de
Parastasul (II) - Slujba Parastasului pe larg, aşa cum se află în Panihidă şi în Molitfelnic, este slujba Înmormântării prescurtată, deoarece lipsesc la Parastas Fericirile, Apostolul, Evanghelia, cele opt
Parastasul (I): (gr. parastasis - înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire) - se numeşte în popor slujba de pomenire care se face pentru cei morţi după înmormântarea lor şi care, în cărţile de slujbă, e numit
Proscomidie (IV): Ritualul Proscomidiei, Sf. Agneţ şi miridele au un sens mistic şi ecleziologic. Ele reprezintă acum Biserica universală, din toate timpurile şi locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare),
Proscomidie (III): Privind dublul simbolism al Proscomidiei (închipuind şi Naşterea şi Moartea lui Hristos), proscomidiarul, locul săvârşirii slujbei, închipuieşte şi peştera, staulul sau ieslea în care S-a
Proscomidia (III): Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârşit şi întruparea desăvârşită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat aminteşte de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat
Proscomidie (II) - Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea şi binecuvântarea sau afierosirea Darurilor de pâine şi vin pentru Sfânta Jertfă. Ea este o reiterare sacramentală a Cinei celei de Taină, în ea
Proscomidie (I): (gr. proskomidi, i, de la proskomizein - a aduce, a pune înainte, a oferi). Proscomidia este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, care constă în pregătirea
Doxologie sau Slavoslovie, numită şi Mărinda sau Imnul îngeresc - termenul semnifică orice imn de slavă adus lui Dumnezeu. În sens restrâns, există două doxologii: Doxologia mică („Slavă Tatălui şi Fiulu
Triod (din gr. Triodion, treis odi - trei ode) este perioada dintre Duminica vameşului şi a fariseului şi Sâmbăta Mare dinaintea Paştilor. Tot Triod se mai numeşte şi cartea de slujbă ce cuprinde rânduiala
Stihoavnă sau apostih este o cântare în cadrul serviciului divin al Vecerniei, care urmează după ectenia cererilor. Stihoavna este formată dintr-o serie de stihuri, strofe sau tropare (patru sau cinci), dintre
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


