Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
În perioada 1 februarie 2026 - 1 octombrie 2026, Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a implementat proiectul „Evidențierea stilului brâncovenesc: ornamente din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 septembrie, susţinerea publică a două teze de doctorat. În Aula „Mircea Păcurariu” a facultăţii sibiene,
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei I Cavnic și a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 27 septembrie.
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Sinaxă ( - sinaxis = adunare) euharistică - adunare euharistică pe care o realizează Biserica creştină prin adunarea credincioşilor în sfântul lăcaş, pentru a participa la Sfânta Liturghie, al cărei centru
Sachelar - a fost la început, în Biserica veche, monahul reprezentant al mănăstirilor din raza patriarhatului; el făcea parte din Consiliul episcopal de la Constantinopol. Acest demnitar eclesiastic avea sarcina de
Paremie este o lectură biblică sau o periocopă din Vechiul Testament, în special din Pildele lui Solomon. Cuvântul paremie s-a extins la toate lecturile biblice folosite la slujba Vecerniei, pentru că, de cele mai
Dicasteria este Tribunalul sau Consistoriul bisericesc. De obicei, în Biserica Ortodoxă există un Consistoriu eparhial pentru preoţi (în care se judecă problemele preoţilor de mir) şi un Consistoriu monahal,
cădire sau tămâiere - un act al cultului extern în Biserica Ortodoxă. Folosirea tămâiei este o tradiţie foarte veche, care se găseşte nu numai la creştini, ci şi în practica religioasă a popoarelor
Rânduielile celor şapte Laude răspund nevoii duhovniceşti şi psihologice a credincioşilor, în special a celor mai râvnitori în dobândirea sfinţeniei, de a se ruga mai des lui Dumnezeu. Puse în legătură cu
orarul - o piesă vestimentară liturgică, specifică diaconilor. Orarul are forma unei fâşii de stofă având lungimea de aproximativ 4 metri, brodată cu fir care formează desene în formă de cruce. Materialul
cristelniţa sau colimvitra - vasul susţinut de un picior înalt în care se pune apa în care se face botezul pruncilor; colimvitra a luat locul baptisteriilor de odinioară. Ea are un sens simbolic: este apa
dicherul şi tricherul - sfeşnice cu două şi cu trei braţe - aceste două sfeşnice sunt folosite la slujbele cu arhiereu. Dicherul poartă două lumânări ( - dis kiros â două lumini), iar tricherul poartă
duminica (kiriaki imera â ziua duminicii; lat. dominica dies): sărbătoarea săptămânală religioasă şi de odihnă a creştinilor, prin care s-a înlocuit sabatul iudaic. Este ziua în care Mântuitorul Hristos a
eclesiarh - un călugăr în grija căruia se află sfântul lăcaş şi buna desfăşurare a cultului la bisericile catedrale şi mănăstiri. Eclesiarhul apare ca slujitor la catedrale şi în mănăstiri în Biserica
- paraclisierul sau paraclisiarhul (gr. - paraekklisiarhis) - omul care îndeplineşte în Biserica Ortodoxă îngrijirea edificiului eclesial şi ajută la buna funcţionare a slujbelor: întreţine curăţenia în
Laudele sunt cântările principale ale rânduielii Utreniei. În ele se sintetizează teologia sărbătorii sau a sfântului zilei respective. Laudele sunt şi slujbele de peste zi grupate într-o serie care se numesc
- Imnul heruvic sau Heruvicul ( Heruvikos) este imnul care se cântă de cântăreţ şi de credincioşi, în prima parte a Liturghiei credincioşilor, înainte de ieşirea cu Darurile (Vohodul mare). Când preotul
Deisis ( deisis - rugăciune de mijlocire, implorare sau Trimorfion; trimorfios - în trei chipuri, forme) este o icoană din registrul iconografic ortodox, care Îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos ca
Cădirea sau tămâierea este un act al cultului extern în Biserica Ortodoxă. Folosirea tămâii este o tradiţie foarte veche, care se găseşte nu numai la creştini, ci şi în practica religioasă a popoarelor
Analog (lat. analogium, gr. analoghion) este o masă-pupitru pliantă, în formă de cruce, de pe care se citeşte Sfânta Evanghelie, sau pe care se aşază aceasta spre venerare. Analogul este acoperit cu o pânză
- Anafura sau antidoronul (gr. - aghios artos = pâine sfinţită, lat. nafora) este pâinea sfinţită, tăiată în formă de cubuleţe, ce se împarte credincioşilor, la sfârşitul Sfintei Liturghii. Este pusă pe
Amvon este un balcon pe peretele de miazănoapte al bisericii, în interiorul naosului, aşezat la înălţime, servind pentru slujitorii bisericii care urcă în amvon să citească Evanghelia şi să rostească
- Dicasteria ( - dikastirion = tribunal, Curte de Justiţie) este Tribunalul sau Consistoriul bisericesc. De obicei, în Biserica Ortodoxă există un Consistoriu eparhial pentru preoţi (în care se judecă problemele
- Camilafcă ( - epicalimmaihon) se numeşte potcapul acoperit cu un văl negru ce atârnă până la jumătatea spatelui şi pe care îl poartă ierarhii şi călugării ortodocşi când asistă la slujbă în zilele de
Coliva este un dar sau o ofrandă care se aduce pentru sufletele morţilor la zilele rânduite pentru pomenirea lor (în ritualul Bisericii Ortodoxe, la români). Ea se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau cu
Necrolog (lat. necrologium; gr. necrologia, ou; de la nekros - mort, logos - cuvânt) reprezintă anunţul despre un mort; în biserici şi mănăstiri este registrul cu cei morţi. Necrologul este şi cuvântarea despr
Iconomie (oikonomia â legea casei, purtarea de grijă a casei): termen teologic şi liturgic care desemnează planul divin de mântuire a omului, lucrarea providenţei lui Dumnezeu faţă de oameni, căci El
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


