Aceasta este traducerea corectă a textului biblic vetero-testamentar, deşi reprezentanţii unui cult religios neoprotestant şi-au făcut o datorie perpetuă din publicarea unei variante a lui contrafăcute, care conţine indicarea strictă a unei zile din săptămână, mai precis sâmbăta. Prin pieţe publice, gări, locuri aglomerate, se împart pliante şi se postează afişe, unele însoţite de lumini sau oglinzi, pentru a atrage atenţia asupra unei învăţături şi practici eretice, care propune întoarcerea la serbarea zilei odihnei din iudaism.
Aşadar, care este ziua odihnei? Confuzia este alimentată în mod voit de cei care insistă să modifice sensul biblic conţinut în sintagma "ziua a şaptea" cu "sâmbăta". Etimologic, este vorba de o sinonimie: la evrei, ca şi la alte popoare, zilele săptămânii erau denumite prin folosirea unor numerale ordinale (prima, a doua..., până la a şaptea). Indicaţia privind cinstirea zilei a şaptea prin odihnă şi grijă faţă de suflet nu s-a referit, aşadar, în sens strict, la o anumită zi a săptămânii, ci la respectarea acestui ciclu, descris chiar în opera lui Dumnezeu-Tatăl, care a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în ziua a şaptea întru bucuria contemplării celor pe care le făcuse şi care erau "bune foarte" (Fac. 1, 31). Cu alte cuvinte, nu s-ar încălca această poruncă dacă s-ar respecta oricare dintre zilele săptămânii ca zi de odihnă, iar în celelalte şase să se desfăşoare activităţi lucrative.
Totuşi, de ce evreii au ales să serbeze sâmbăta, iar noi, creştinii, duminica? Răspunsul este clar: sâmbăta a avut loc scoaterea evreilor din robia Egiptului; duminica a avut loc Învierea lui Hristos prin care am fost răscumpăraţi din păcat. La o simplă evaluare, ne convingem asupra unui lucru: nu poate avea întâietate eliberarea unui singur neam dintr-o robie efemeră, pământească, faţă de scoaterea omenirii întregi din robia veşnică a morţii.
Hristos - El Însuşi evreu - a respectat Sabatul, căci nu şi-a propus schimbarea Legii, ci desăvârşirea ei (Mat. 5, 17). A umanizat prevederile dure şi restrictive ale normelor impuse până la El: a vindecat oameni sâmbăta şi a predicat despre inutilitatea interdicţiilor de a face binele în această zi. A îndemnat, aşadar, spre sensurile profunde, duhovniceşti, ale acestei serbări. Ucenicii Săi i-au înţeles mesajul, abia după învierea Sa din morţi, înălţarea la cer şi, mai cu seamă, după primirea Duhului Sfânt, în zi de duminică. A fost semnalul chemării întregului neam omenesc la împărăţia harului. De aceea, clopotele bat duminicile la biserici: pentru a vesti tuturor restabilirea chipului originar al omului, prin înviere.
