Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Cum ne închinăm când intrăm în biserică
În Tradiţia Bisericii noastre, intrarea credinciosului într-un sfânt lăcaş presupune o anumită pregătire trupească, dar şi sufletească, deoarece biserica este "casă de rugăciune" (Mt. 21,13) şi "lăcaş sfânt" (Evrei 9, 2-3). Această pregătire se face chiar şi atunci când mergem doar într-o simplă vizită la o biserică sau mănăstire, fără a participa la slujbă. Aşadar, în cultul Bisericii există un ritual al închinării la intrarea preoţilor şi a credincioşilor în sfânta biserică, ce constituie o parte din această pregătire. Această rânduială a închinării se găseşte la începutul liturghierului sau în cărţile de rugăciuni.
Astfel, când se intră în sfântul lăcaş, se fac trei închinăciuni sub policandrul din mijlocul bisericii şi se zice rugăciunea: "Intra-voi în casa Ta…", apoi se merge la iconostas, numit şi tetrapod, unde se fac două închinăciuni şi se zice rugăciunea: "Învierea Ta Hristoase…" dacă este duminică, iar dacă este altă sărbătoare se zice troparul sfântului sau al praznicului a cărui icoană este acolo; la sfârşit făcându-se încă o închinăciune (aceste închinăciuni se fac la toate icoanele la care urmează să ne închinăm), după care se merge la icoana împărătească a Mântuitorului şi se rosteşte rugăciunea: "Preacuratului Tău chip…", apoi se merge la axioniţă, dar ocolind iconostasul, fară să se treacă prin faţa sfintelor uşi, unde se zice rugaciunea: "Ceea ce eşti mai cinstită…", urmând a merge la icoana împărătească a Maicii Domnului şi se zice rugăciunea "Ceea ce eşti izvorul milei…", după care se merge la icoanele din partea stângă şi la cele din partea dreaptă a icoanelor împărăteşti, zicându-se troparele sfinţilor sau praznicelor reprezentate de acele icoane. Dacă biserica respectivă deţine şi moaşte ale sfinţilor, mergem şi ne închinăm şi acolo, apoi în pronaos să ne închinăm la icoanele de acolo, bineînţeles în bisericile care au aceste icoane, după care ne retragem, bărbaţii în partea dreaptă a bisericii, iar femeile în partea stângă. Persoanele clericale (preoţi, diaconi, arhierei), paraclisierii sau orice credincios (ce are binecuvântarea preotului), la intrarea în sfântul altar, rostesc rugăciunea: "Intra-voi în casa Ta…" ca şi la intrarea în biserică. Această rânduială a închinării este bine să se facă înaintea începerii Sfintei Liturghii, tocmai pentru a nu se crea deranj în timpul slujbei, dar, cum este aproape imposibil ca toată lumea să ajungă la timp, este preferabil, mai ales la sărbătorile mari, când este aglomeraţie, ca închinarea să se facă la icoanele din pronaos, astfel evitându-se tulburarea de la slujbă a celorlalţi credincioşi, dar şi deranjarea slujbei în sine. La ieşirea din biserică se zice rugăciunea: "Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toata viaţa mea…". Acest ritual al închinării reprezintă înfăţişarea credinciosului în faţa Sfintei Treimi, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, cu care va deveni coliturghisitor (împreună slujitor) prin strânsa comuniune dintre liturghia cerească şi cea pământească.