Nașterea Domnului este sărbătoarea celei mai mari bucurii oferite de Dumnezeu neamului omenesc - Întruparea Fiului Său, împlinirea Tainei din veci ascunse, singurul lucru nou sub soare. Bucuria nașterii lui Iisus
Sfaturi practice în Biserică: „Taina“ Proscomidiei
"Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate!" Este o minunată rostire liturgică prin care poporul creştin, în glasul preotului liturghisitor, mărturiseşte cu evlavie râvna producerii sau a punerii înainte. Însă pronunţarea lor cu solemnitate cucernică în auzul tuturor este precedată, undeva în taina sfântului altar, de această rugăciune: "Pomeneşte, Doamne, pe cei ce au adus aceste cinstite Daruri şi pe cei pentru care au fost aduse, vii şi adormiţi…" Aceste grăiri sfinte dau mărturie despre o rânduială care se săvârşeşte ca pregătire liturgică fundamentală a Dumnezeieştii Liturghii: afierosirea darurilor de pâine, vin şi apă spre Jertfirea cea nesângeroasă a Mielului Hristos. În limbajul bisericesc poartă numele de Proscomidie.
Ca simbolism, această rânduială are o semnificaţie pe care chiar tema iconografică a spaţiului unde se săvârşeşte o înfăţişează: pruncul Iisus în chip de Jertfă. Aceasta ne arată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup pentru a ne mântui prin jertfa Lui, iar naşterea Sa implica, încă din primul moment, misiunea viitorului sacrificiu suprem de pe Cruce. Încă de la pogorârea Sa în trup, Hristos este Pâinea care se coboară din cer şi dă viaţă veşnică. Aşadar, dacă Dumnezeu Îşi aduce ca ofrandă propriul Fiu, ca semn al iubirii şi al împăcării mântuitoare, omul simte imboldul sfânt, mişcat de aceeaşi iubire dumnezeiască, să-I aducă şi el dar de jertfă Creatorului. "Prescură" înseamnă aducere, "aducerea pâinii ca susţinătoare a vieţii noastre" - "pâinea noastră cea de toate zilele". Darurile sunt, aşadar, prescura, vinul curat şi apa, cu care preotul liturghisitor va săvârşi Sfânta Euharistie sau Împărtăşanie. Pe sfântul disc el va configura, prin scoaterea de miride (părticele) din prescurile aduse de credincioşi, Biserica în structura ei divino-umană: cu Hristos-Mielul jertfit (Agneţ) în mijloc, înconjurat de Maica Domnului, cetele îngereşti, sfinţii, dar şi "luptătorii" pentru sfinţenie, cei vii - poporul drept-măritor - şi cei trecuţi în veşnicie cu credinţa în Hristos. În sfântul potir va amesteca vin şi apă, după chipul sângelui şi al apei care au ţâşnit din coasta străpunsă a Mântuitorului pe cruce. Credincioşii sunt prezenţi în această lucrare de pregătire şi binecuvântare a darurilor pentru Sfânta Jertfă euharistică prin numele lor trecute cu evlavie pe pomelnicele pe care le aduc la altar odată cu darurile. Aceste nume, de vii şi de adormiţi, sunt pomenite de preot concomitent cu scoaterea miridelor la Proscomidie, astfel încât fiecare nume să fie reprezentat pe sfântul disc de mirida lui (părticica de prescură binecuvântată). În felul acesta, toţi cei prezenţi acolo, alături de Agneţul-Hristos, din momentul prefacerii se împărtăşesc tainic de El, "gustă eternitatea Lui, plină de faptele Lui mântuitoare" (părintele Stăniloae). Deducem de aici importanţa sacramental-duhovnicească a pomenirii cuiva la Sfânta Liturghie, înainte de orice altă slujbă. Pentru cei vii este izvor dumnezeiesc de sfinţenie, ajutor şi sănătate, iar pentru cei adormiţi "întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci" este împărtăşire de lumină şi odihnă mântuitoare. Legătura spirituală care se creează, prin pomenire şi prin rugăciunea către Iisus Hristos, este expresia cea mai înaltă a Bisericii ca Împărăţie a lui Dumnezeu în devenire. Cu caracterul ei discret, argumentat prin discreţia vieţii Mântuitorului înainte de începerea slujirii Sale publice, Proscomidia este acea rânduială "de taină" care însă pregăteşte, în altar şi în sufletele noastre, taina izbăvirii prin "sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine lui Dumnezeu jertfă" (Evr. 9, 14).