Sfântul Ioan Casian, Convorbirile, XII, Despre neprihană, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 517-518 „Cu cât cineva va înainta în pacea și răbdarea inimii, cu atât va avea
Cum să gestionăm încercările
Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre amăgire și despre alte multe lucruri, 7, în Filocalia (2008), vol. 7, p. 181
„(...) Ia aminte să nu te încrezi în ceva încuviințând degrabă, chiar dacă e ceva bun, înainte de a întreba pe cei încercați și de multă cercetare, ca să nu te vatămi. Rămâi mai bine greoi față de acel lucru, păzindu-ți totdeauna mintea fără culoare, fără chip și fără formă. Căci adeseori se trimite ceva de felul acesta și de la Dumnezeu spre cercare pentru a lua cunună, dar mulți se vatămă. Fiindcă Domnul nostru vrea să cerce voința noastră liberă, să vadă în ce parte înclină.
Cel ce vede ceva cu înțelegerea, cu simțirea, chiar de ar fi de la Dumnezeu, dacă o primește fără să întrebe pe cei cercați, ușor se amăgește sau se va amăgi, ca unul ce o primește cu ușurință. Începătorul trebuie să ia aminte la lucrarea inimii, care nu amăgește, iar toate celelalte să nu le primească, până nu va dobândi pacea de la patimi. Căci Dumnezeu nu se supără pe cel ce ia aminte la sine cu de-amănuntul de teama amăgirii, chiar dacă acesta n-ar primi nici ceea ce trimite El, fără multă întrebare și cercetare; ci mai degrabă îl laudă ca pe un înțelept.
Dar nu trebuie să fie întrebați toți, ci unul încercat și povățuitor al altora, cu viața luminată, care e sărac, dar îmbogățește pe mulți, după Scriptură (II Corinteni 6, 10). Căci mulți necercați au vătămat pe mulți lipsiți de minte, a căror osândă o vor avea după moarte. Căci nu tuturor le este dat să povățuiască și pe alții, ci numai celor cărora li s-a dăruit puterea dumnezeiască de a deosebi, după Apostol, duhurile (I Corinteni 12, 10), puterea prin care să despartă răul de bine, cu sabia cuvântului (rațiunii). Fiecare are cunoștința și puterea sa de deosebire fie de la fire, fie prin cercare, fie din învățătură. Dar nu o au toți pe cea a Duhului.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)