Domnul Își alege ucenicii

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (2000), vol. 41, pp. 957-958

„Nu-i lasă pe Sfinții ucenici nici împovărați de cuvintele foarte greu de purtat, neignorând, ca Dumnezeu, aplecarea spre slăbiciune a gândurilor omenești, nici să lunece în bucurii peste măsură (căci și aceasta este o boală grea), ci, îndemnându-i la o stare de mijloc între amândouă, îi îndrumă în chip cuvenit pe cărarea și vie­țuirea cea mai statornică și îi conduce spre cunoștința ferită de orice greșeală. După ce le-a spus cuvinte mângâietoare și întristătoare, dar le-a dat, dimpotrivă, să se bucure, și după ce i-a îndemnat prin poruncile făptuirii iubitoare la un cuget în­drăzneț, spre a se face capabili prin toată străduința de iubirea nemăsurată a unuia față de altul, le arată că au datoria să câștige și pe necre­dincioșii rătăciți, prin cuvintele și faptele dreptei credințe, ca și aceia să vrea să se alipească de Dumnezeu. Dându-Se pe Sine Însuși chip al acestui lucru și înfățișându-le ceea ce a săvârșit El, îi îndeamnă să imite pe Învă­țătorul, ca să lumineze pe aceia cu aceleași fapte, zicând: Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales, și cele următoare. Înțelege-L că zice prin acestea: Încingeți-vă, o, ucenici ai Mei, cu iubirea unuia față de altul. Acestea sunteți datori să le faceți și voi altora cu toată străduința, așa cum am făcut Eu față de voi. Căci Eu v-am ales pe voi, nu voi pe Mine. Eu am venit la voi și M-am făcut cunoscut vouă, care nu Mă cu­noșteați, pentru iubirea mai presus de fire. Și v-am adus astfel la o credință neclintită, ca să vă fac să tindeți mereu la o treaptă mai înaltă și să puteți să rodiți lui Dumnezeu tot mai mult. În felul acesta veți înainta la o mare îndrăzneală, deoarece veți primi tot ce veți cere în numele Meu. Deci, fiindcă v-ați încins cu cugetarea cuvenită ucenicilor Mei, și veți păși pe urmele cuvintelor și faptelor Mele, e firesc să nu vă aș­teptați numai la credința proprie și la chemarea voastră la buna și evlavioasa credință. Ci vă veți face pe voi înșivă călăuzitori spre credință celor încă neștiutori și rătăciți, aducându-le celor ce vor să fie învățați propovăduirea mântuitoare şi chemându-i cu râvnă la cunoaşterea adevăratei cunoş­tințe de Dumnezeu, chiar dacă mintea unora se va înăspri în neascultare. Aceasta vă va fi şi vouă, celor ce ați înaintat şi v-ați bucurat de sporiri în cele bune, spre rodire mai multă în Dumnezeu, având ca rod pururea stăruitor şi mântuitor rugăciunea atât de primită, încât tot ce voiți să primiți vi se va da dacă cereți în numele Meu. Deci trebuie să exprimăm, pe scurt, scopul acestui cuvânt, să facem clar ascultătorilor că (Hristos) convinge pe ucenici să aibă față de alții atâta iubire şi vrea ca ei să aibă atâta râvnă în a nu şovăi să câştige pentru credință sufletele celor încă necredincioşi, cât a avut El față de noi, sau cât le-a arătat lor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1156

„(...) Concentrând în puține cuvinte motivele apostoliei lor, zice că îi trimite El pe ei, precum L-a trimis pe El Tatăl, ca să ştie din aceasta că sunt datori să cheme pe cei păcătoşi la pocăință, să vindece pe cei bolnavi trupeşte şi duhovniceşte, ca, în toate lucrările lor, să nu caute voia lor, ci pe a Celui ce i-a trimis, şi să mântuiască, pe cât se poate, prin învățătură, lumea.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)