Gândurile înșelătoare

Prezențele demonice și ispitele lor sunt cât se poate de reale. Aceasta este experiența părinților deșer­tului egiptean și, în definitiv, experiența Bisericii. Totuși, manifestările celui rău nu sunt deloc așa cum apar ele portretizate în imaginarul nostru. Cel mai adesea sunt atât de discrete și de insidi­oase, încât este nevoie de foarte mult discernământ pentru a putea distinge între gândurile care ne aparțin și cele insuflate de draci.

La avva Pimen găsim o povestire în care se întâlnește delica­tețea lui caracteristică și discernământul tăios. Un frate era ispitit de blasfemie și îi era rușine să vorbească despre gândurile sale. Auzise de marii părinți, se pornea la ei, ca să se mărturisească, dar când ajungea i se făcea rușine. S-a dus de multe ori și la avva Pimen. Bătrânul își dădea seama că fratele e ros de gânduri și se întrista că nu vorbește. Într-o zi, însă, petrecându-l i-a zis: „Iată, de atâta timp vii la mine ca să-mi spui ce gânduri te frământă, și cum ajungi nu mai vrei să mi le spui, ci de fiecare dată pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce e cu tine?” Atunci el i-a zis: „Mă ispitește demonul blasfemiei și-mi era rușine să vorbesc”. După ce i-a povestit ce și cum, îndată s-a simțit ușurat. Bătrânul i-a zis: „Nu te frământa, copile. Ori de câte ori îți vine acest gând, spune-i: Nu e treaba mea. Blasfemia ta să cadă asupra ta, Satana, sufletul meu nu vrea așa ceva. Orice lucru nedorit de suflet durează puțin»”. Și după ce s-a vindecat, fratele a plecat.

Textul acesta arată cum funcțio­nează dinamica ispitei drăcești și care sunt metodele de luptă împotriva ei. În primul rând ies în evidență dragostea și grija avvei Pimen, care privește cu atenție în jur la cei care vin să îl cerceteze. Firește, în mod obișnuit, bătrânul se rezumă la a răspunde întrebărilor care îi sunt adresate, fără să fie intruziv, fără să încerce să bruscheze în vreun fel oarecare libertatea celor care vin la el. Dar, uneori, oamenii au nevoie de ajutor, au nevoie să fie încurajați, ba chiar împinși pentru a face bine. Dar și aici regula discreției nu trebuie încălcată.

În clipa în care fratele se deschide, începem a vedea că luptele duhov­nicești nu pot fi biruite în izolare (chiar atunci când vorbim despre monahi singuratici). Închiderea într-o autonomie aparentă este un semn de mândrie și confirmarea victoriei dracilor. Apoi, avva Pimen arată fratelui că nu toate gândurile care ne traversează mintea sunt cu totul ale noastre. În cazul în care nu avem subți­rimea discernământului pentru a deosebi gândurile, atunci trebuie să facem cu toată puterea o alegere fundamentală, pe care să o reînnoim de fiecare dată când este nevoie. Trebuie să alegem binele, credința și pe Dumnezeu, uneori împotriva furtunilor superficiale pe care gândurile potrivnice le nasc în noi. Aceasta este calea către dobândirea liniștii, pentru că sufletul, în adâncul lui, se va vindeca treptat și pornirile nedorite vor înceta. Gândurile de inspirație demonică nu sunt gândurile noastre, oricât de bine s-ar ști înveșmânta pentru a nu fi recunoscute. În fiecare mo­ment în care reînnoim prin cre­dință asumată alegerea fundamentală a lui Dumnezeu, punem câte o cărămidă la vindecarea sufletului.