Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Harul dobândit la Botez

Harul dobândit la Botez

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 20 Aprilie 2023

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 458

„Căci mare este, fraților, mare este Sfântul Botez spre dobândirea bunurilor duhovnicești de către cei ce-l primesc cu frică. Pentru că din Duhul cel bogat și îmbelșugat curge pururea harul în cei ce-l primesc. De acest har umplându-se, Sfin­ții Apostoli au arătat Bisericilor lui Hristos roadele plinătății și ale adeveririi. Acest Duh rămâne sălășluit în cei ce au primit darul Lui, împreună-lucrător, după măsura credinței fiecăruia din cei ce s-au împărtășit de El, zidind în fiecare binele spre sârguința sufletului în faptele credinței, după cuvântul Domnului, Care zice că cel ce a primit talantul l-a primit spre lucrarea a ceea ce i s-a dat (Luca 19, 13), adică harul Sfântului Duh i s-a dat fiecăruia, spre sporirea și creșterea lui. Căci sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei duhovnicești în Duhul, adăpat neîncetat cu sudoarea virtuții și cu dărnicia harului. Pentru că, precum firea trupului pruncului nou- născut nu rămâne în vârstă fragedă, ci hrănit cu mâncărurile trebuitoare sufletului, după legea firii, înaintează spre măsura ce-i este rânduită, așa se cuvine și sufletului născut de curând. Împărtă­șirea de Duhul, nimicind boala intrată prin neascultare, reînnoiește vechea frumusețe a firii.” 

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 50 

„(...) Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este tip al morții și al vieții. Chipul morții este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieții ne-o dă Duhul. Socotesc că prin aceasta s-a clarificat problema dezbătută: de ce apa a fost legată de Duhul. Pentru că botezul are de realizat două scopuri: pe de o parte, să suprime trupul păcatului (Romani 6, 6) - pentru a nu mai face roade vrednice de moarte -, pe de altă parte, să trăiască în (atmosfera) Duhului și să facă roade sfinte (Romani 5, 22). Apa redă imaginea morții (prin faptul) că primește (în ea) trupul ca într-un mormânt, iar Duhul trimite puterea de viață făcătoare, care ne reînnoiește sufletele, (aducându-le) din starea de moarte produsă de păcat, la viața cea dintru început. Aceasta, deci, înseamnă a se naște cineva de sus, din apă și Duh; prin apă moare pentru păcat, iar prin Duhul se renaște la o viață nouă. Prin trei afundări și tot atâtea invocări se săvârșește marea taină a botezului; în felul acesta se preînchipuie moartea, iar sufletele celor care se botează se luminează cu cunoașterea lui Dumnezeu. Încât, dacă în apă există vreun har, acesta nu se datorează firii apei, ci prezenței Duhului. Pentru că botezul nu are ca scop îndepărtarea murdăriei trupești, ci consacrarea unei conștiințe curate lui Dumnezeu.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   botez