Hrana lumească și hrănirea duhovnicească

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole ascetice, Epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 536

„(...) În hrană pâinea să satisfacă nevoia pentru sănătate și apa să vindece setea, precum, de asemenea, și produsele naturale care ajută să se păstreze tăria corpului pentru nevoile indispensabile. Să mănânce, dar fără să arate lăcomie sălbatică, ci păstrând pretutindeni statornicia și bunăvoința și cumpătarea în fața plăcerilor. Nici atunci (când mănâncă) să nu aibă mintea oprită de la gândirea despre Dumnezeu, ci să ia motiv pentru preamărirea Lui de la natura alimentelor și de la structura corpului ce le primește, cum au fost concepute de Cel care a rânduit toate felurile diferite de alimente corespunzătoare particularităților corpurilor. Înainte de masă să se facă rugăciuni adaptate dărniciilor lui Dumnezeu, și acelea pe care le dă acum și acelea pe care le va strânge pentru viitor. La fel și rugăciunile de după masă, care cuprind mulțumirea pentru cele date și cererea pentru cele făgăduite.”

Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mânăstirești, Cartea a V-a, Cap. 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 167-168

„Numai atâta hrană să-și îngăduie fiecare câtă, în chibzuința rece a înfrânării, va fi găsit că-i este de ajuns pentru a trăi, nu câtă îi cere pofta. Mâncărurile mai hrănitoare, care contribuie la sănătatea trupească, nu sunt o primejdie nici pentru curățenia morală, dacă sunt folosite cu cumpătare. Toată energia dobândită din această hrană este în adevăr cheltuită în suferința și slăbirea produsă de boală. De aceea, dacă nici unei stări de sănătate nu-i este refuzată virtutea înfrânării, nici curățenia desăvâr­șită nu-i este oprită.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)