Marea dragoste a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc

Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1994

După ce Domnul a vorbit de hrana cea de neapărată trebuinţă şi a arătat cu nu trebuie să ne îngrijim nici de ea, trece la ceva mai uşor, la îmbrăcăminte. Că îmbrăcămintea nu-i atît de necesară ca hrana.

– Dar pentru ce Hristos nu foloseşte şi acum tot pilda cu păsările, pentru ce nu ne vorbeşte de păun, de lebădă, de oaie, că a mai întrebuinţat multe pilde asemănătoare?

– Pentru că vrea să ne arate pe două căi covîrşirea poruncii: şi prin nimicnicia celor care au o astfel de frumuseţe, şi prin bogăţia podoabei date crinilor. De aceea, după ce a spus cît sînt de frumoşi, nu-i mai numeşte crini, ci: „iarba cîmpului”. Şi nu se mulţumeşte nici cu această numire, ci adaugă şi altă nimicnicie a lor, spunînd: „care astăzi este”; şi n-a spus numai: „care astăzi este”, ci ceva cu mult de mai puţin preţ: „în cuptor se aruncă“. Şi n-a spus: „o îmbracă”, ci: “aşa o îmbracă”.Vezi cîtă covîrşire şi tărie în cuvintele Sale? Face aceasta ca să ţină trează atenţia ascultătorilor Săi. De aceea a şi adăugat: „nu cu mult mai vîrtos pe voi?”. Multă tărie au şi cuvintele acestea! Cuvintele: „pe voi” ne arată altceva decît marea preţuire şi marea dragoste a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, ca şi cum ar fi zis: „Pe voi, cărora Dumnezeu v-a dat suflet, cărora v-a plăsmuit trup, pentru care a făcut toate cele văzute, pentru care a trimis profeţi, a dat legea şi a făcut nenumărate faceri de bine, pentru care a dat pe Fiul Său cel Unul-Născut!”