Roadele unor semințe bune

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica

Data: 28 August 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 476-478

„(Monahia Eufrosina Lazu) era fiica postelnicului Constantin Lazu din comuna Drăgușeni - Suceava. Renunțând la averea părinților ei, a îmbrățișat din tinerețe smerita petrecere călugărească în Mănăstirea Văratec. În anul 1814 a primit schima monahală cu numele de Eufrosina și a fost mulți ani sub ascultarea stareței Olimpiada și a Sfântului duhovnic Iosif Pustnicul. De la ei a învățat a-și împodobi sufletul cu toată fapta bună și mai ales cu înțelepciunea cea duhovnicească.

După moartea stareței Olimpiada, în anul 1844, soborul mănăstirii o alege maică duhovnicească. Și a povățuit această obște cu multă pricepere și dăruire timp de 44 de ani. Adunând în jurul ei peste 500 de maici și surori, stareța Eufrosina s-a îngrijit atât de nevoile lor cele sufletești, cât și de cele pământești.

Astfel, a zidit bisericile Sfântul Ioan Botezătorul și Schimbarea la Față și a adus în mănăstire preoți buni care mențineau cu scumpătate slujbele bisericești și tradiția duhovnicească lăsată de Cuviosul Iosif. Pentru luminarea fetelor din mănăstire, ca și a celor din satele învecinate, stareța Eufrosina a fondat în anul 1860 prima școală primară din Văratec în chiliile Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, rânduind ca profesoare călugărițe din cele mai luminate. A făcut, de asemenea, unele înnoiri în incintă și a organizat ateliere de covoare în mănăstire.

În anul 1888 monahia Eufrosina Lazu s-a mutat la veșnica odihnă în vârstă de 91 de ani, lăsând în urmă o obște călugărească bine formată, întărită pe temelia dragostei.

(...) Cuviosul schimonah Avxentie a fost un mare sihastru român din Muntele Athos. Era de loc din Moldova. Prin anul 1850 se duce la Athos și primește tunderea monahală la una din chiliile din preajma Atonului. Apoi, fiind foarte râvnitor pentru viața pustnicească și arzând de dragostea lui Hristos, s-a retras la una din peșterile nelocuite de sub vârful Muntelui Athos. Și atât s-a nevoit acolo singur, în post, în rugăciune și lacrimi, încât ajunsese la mare măsură duhovnicească, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor, al înainte-vederii și al rugăciunii inimii.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)