Rodirea cuvântului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 56-57

„Văzându-vă, iubiților, că veniți la biserică în fiecare zi cu tragere de inimă, mă bucur nespus și nu încetez a slăvi pe iubitorul de oameni Dumnezeu pentru sporul vostru cel duhovnicesc. După cum foamea este semn al bunei stări trupești, tot așa și râvna de auzirea cuvintelor dumnezeiești este dovada cea mare a sănătății voastre sufletești. (...) De aceea mă aștept și eu ca, pentru folosul vostru, să-mi dea și mie mai bogat cuvântul învățăturii spre zidirea dragostei noastre. Pentru voi și pentru sporul vostru duhovnicesc îndur toată această osteneală; ca voi să urcați mai iute spre culmile virtuții și să fiți tuturor celor ce se uită la voi dascăli ai viețuirii celei după Dumnezeu, iar eu să capăt și mai multă îndrăznire, văzând că nu m-am ostenit în zadar și fără de folos, ci că în fiecare zi a sporit sămânța aceasta duhovnicească și că nu mi s-au întâmplat și mie cele întâmplate semănătorului din pilda evanghelică. Acolo numai o parte din semințe a scăpat; trei părți s-au pierdut. O parte din semințe, căzută pe cale, a rămas fără rod; o altă parte a fost înăbușită de spini; o altă parte, căzută pe piatră, a rămas deasupra pietrei și n-a putut să facă rod (Matei 13, 3-8). Aici, însă, cu harul lui Dumnezeu, nădăjduiesc ca toate semințele să cadă pe pământ bun și unele să aducă o sută, altele șaizeci, iar altele treizeci. Asta îmi va spori râvna, asta îmi va deștepta mintea, că știu că nu vorbesc în zadar și fără rost, ci că primiți cuvintele mele cu urechi deschise și cu mintea încordată!” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)