Rostul postului

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 517

„Cu binecuvântarea acestui sihastru a petrecut Moșul Gheorghe (Lazăr) un an de zile prin mănăstirile Palestinei.

În fiecare lavră stătea o lună de zile. Ziua ajuta la udatul grădinilor, iar noaptea citea la Psaltire în biserică și zicea rugăciunea lui Iisus. Apoi pleca la altă mănăstire.

Așa s-a nevoit bătrânul în post, în rugăciune și tăcere, neștiut de nimeni. Apoi s-a dus iarăși la bunul său dascăl din pustie.

Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a întrebat:

- Frate Gheorghe, cum se simte duhul tău?

- Bine, cu rugăciunile sfinției tale, părinte.

- Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoință mai grea decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc, în rugăciune, în post și în multă lipsă. Dar de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere pe pământ să nu-ți aduni; pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.

- Dar cum voi putea împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios?

- Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește patruzeci de zile. Iar pentru slăbiciunea firii să iei cu tine puțină pâine și apă. Însă fii cu luare-aminte, că multe ispite și năluciri diavolești vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol.

Trecând bunul nevoitor Iordanul, numai cu Evanghelia și Psaltirea în desagă, a postit 40 de zile în pustie, rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană. Dar în aceste zile multe ispite a pătimit. Că uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii și cu tot felul de insecte. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit.

Într-o zi, vrăjmașul i-a aruncat căciula, ca să-l tulbure de la rugăciune.

Atunci el s-a făgăduit Domnului ca să umble până la moarte cu capul descoperit. În altă zi i-a aruncat bocancii și nu i-a mai găsit. De atunci, bunul nevoitor a hotărât să umble toată viața desculț.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)