Sfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea

Sfântul Ioan Casian este numit de către profesorul dr. Nicolae Chiţescu "cel mai mare dascăl-ascet al lumii creştine". Născut în Scythia Minor, adică în Dobrogea românească de astăzi, în jurul anului 360, îşi face o frumoasă cultură în şcolile de pe malul Pontului Euxin, cultivând în acelaşi timp evlavia deprinsă în familie şi de la călugării eremiţi dobrogeni.

În anul 380 pleacă în Palestina, stabilindu-se aproape de Betleem, de unde, împreună cu fratele său duhovnicesc, Sfântul Gherman, cu unele mici întreruperi, vreme de aproape douăzeci de ani va cerceta ca o albină pe marii părinţi ai pustiei şi chinoviilor Egiptului, vestiţi pentru evlavia şi înţelepciunea lor, a căror valoare duhovnicească o va consemna în "Convorbirile" sale cu părinţii. Pleacă şi se stabileşte la Constantinopol în jurul anilor 399-400, unde Sfântul Ioan Gură de Aur îl hirotoneşte diacon şi-i dă ascultări în administraţie. Aici el trăieşte întreaga dramă a marelui său patriarh, iar după al doilea exil al acestuia, în anul 404, pleacă la Roma, spre a interveni pe lângă papa Inocenţiu I în favoarea celui exilat, dar fără rezultat. La Roma cunoaşte personalităţi de seamă ale Bisericii romane, printre care şi pe arhidiaconul Laurenţiu, viitorul papă Leon cel Mare, cu care va închega strânse prietenii. După zece ani pleacă la Marsilia, în jurul anului 415, unde va înfiinţa două mănăstiri: una de călugări şi alta de călugăriţe. La curent cu tot ceea ce se întâmplă în Biserica Orientală şi Occidentală, Sfântul Ioan Casian judecă sobru şi clar evenimentele, oamenii şi lucrurile pe care le întâmpină sau despre care i se cere să scrie.

Opera sa cuprinde trei scrieri fundamentale. Prima este "Despre aşezămintele mănăstireşti de obşte şi despre tămăduirea celor opt păcate principale", lucrare cerută de către episcopul Castor de Apta Iulia în Galia Narboneză şi scrisă probabil la anul 420. Cea de-a doua poartă titlul "Colaţiuni sau convorbiri cu Părinţii", în număr de 24, după numărul celor 24 de bătrâni ai Apocalipsei, scrise probabil între anii 420 şi 429 sau, după alţii, în perioada egipteană. Iar cea de-a treia se numeşte "Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie", operă în şapte cărţi, scrisă la îndemnul papei Leon cel Mare, terminată în jurul lui 329, începutul anului 330.

Din bogatele sale cunoştinţe, din excepţionala experienţă duhovnicească dobândită prin convorbirile cu cei mai importanţi părinţi ai pustiei egiptene şi mai apoi prin propriile sale străduinţe, Sfântul Ioan Casian ne-a lăsat scrieri de o mare importanţă pentru cunoaşterea şi trăirea vieţii noastre duhovniceşti, pentru lupta ce trebuie să o purtăm cu patimile noastre. Pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu, a putea intra în comuniune de gândire şi de iubire cu El, pentru a putea parcurge drumul nostru duhovnicesc spre desăvârşire şi îndumnezeire, primul şi cel mai important lucru este cunoaşterea de sine, determinarea poziţiei şi aprecierea corectă a stării în care ne aflăm. Ca un părinte iubitor şi dascăl preaînvăţat, Sfântul Ioan Casian ne învaţă că lupta noastră duhovnicească este împotriva a opt duhuri care lucrează opt păcate principale, care la rândul lor se manifestă şi lucrează sub diferite forme. Ordinea lor potrivit experienţei părinţilor pustiei, descrisă de sfânt, este următoarea: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeţii, duhul neliniştii, duhul slavei deşarte şi duhul trufiei.