Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Rugăciuni Acatistul Bunei Vestiri

Acatistul Bunei Vestiri

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Rugăciuni
Data: 22 Octombrie 2019

(Acest Acatist se citește, de obicei, în ziua de sâmbătă. Detalii aici)

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos
Bucură-te, capul poruncilor Lui
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite
Bucură-te, curăția a toată lumea
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 4:

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5:

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse
Bucură-te, raza zilei celei de taină
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6:

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor
Bucură-te, căderea demonilor
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul
Bucură-te, hrană și potir cu mană
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte
Bucură-te, pământul făgăduinței
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7:

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii
Bucură-te, cununa înfrânării
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept
Bucură-te, iertarea multor greșiți
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8:

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu; că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu Bucură-te, comoara rânduielii Lui
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 10:

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei
Bucură-te, ușa mântuirii
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11:

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului
Bucură-te, baie, care speli conștiința
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos
Bucură-te, viața veseliei celei de taină
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii
Bucură-te, tămăduirea trupului meu
Bucură-te, mântuirea sufletului meu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 13:

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:  

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

Citeşte mai multe despre:   Acatistul Bunei Vestiri  -   acatist  -   Maica Domnului  -   Buna Vestire