Prohodul Domnului

STAREA I

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea Îţi cinstim şi Patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai mântuit.

4. Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu, Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti tot neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort Se vede acum
Şi Deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător,
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om Se vede mort şi fără de chip
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi-ntunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea far’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine!
O, nespuse lucruri!
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi negrăit!

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine
Împărat adevărat pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te pui, Hristoase-al meu!

16. Tu-n mormânt fiind pus,
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cel ce în palmă
Tot pământul ţine,
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici,
Căci, murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad alungă întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi cu Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e neîncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort, Iisuse al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Ta Patimă,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Făcător a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-ai pus, înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi, pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om ai murit,
De-a Ta voie, Doamne,
Dar, ca Dumnezeu, pe morţi îi scoli din mormânt
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o Maică, a glăsuit:
„Oare cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

29. Ca grăunţul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsari, Hristoase-al meu, mai strălucit!

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moarte acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţă tuturor le-a dăruit.

33. Pe Adam cel dintâi,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Iosif, Cuvinte,
Pogorându-Te mort
De pe lemn, acum, în noul mormânt Te-a pus,
Ci înviază, Doamne, mântuind pe toţi!

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe Cruce, împreun-ai suit
Şi pe oamenii cei vii, iar mergând la iad
Ai sculat dintr-însul pe cei morţi din veac.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta Lui Adam cel dintâi
Pe strămoaşa ai zidit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia în taină mai-nainte mielul,
Iar de faţă Tu acum junghiindu-Te,
De păcat făptura Ta o curăţeşti.

41. Cine, dar, va spune chipul groaznic şi nou?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima, îngerii au strigat:
„Cum Se vede mort Izvorul a tot ce-i viu
Şi cum în mormânt Se-ncuie Dumnezeu?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe Cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, Iisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase, la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua pe-al său Miel junghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi
Şi în iad de cobori,
Dar mormintele, Iisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Cei ce au fost demult din izvor adăpaţi
Şi cu mană în pustie s-au săturat,
În mormânt Îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat stă Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătorul e răstignit pe lemn.

58. O, vicleni farisei!
O, popor pătimaş!
Pentru ce-ai ales mai bine pe Varava,
Iar pe Domnul pentru ce L-ai răstignit?

59. Plăsmuind pe Adam din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadul îngrozitor Tu Te-ai pogorât,
Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii!
Vai, a mea Lumină!
O, Iisuse-al meu! O, Fiule preadorit!”
Cu amar striga Fecioara şi jelea.

62. Ceata celor pizmaşi,
Care L-au răstignit,
Ruşinează-se măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, ucigaşe,
Vânzător ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-ne-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

64. Iubitor de oameni Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, neîmpăcat, vânzătorule,
Tu, ce mirul ai voit să-l vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie aflaşi, preablestemat satan!

66. De iubeşti pe săraci şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
O, al meu dulce Fiu,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?
Mi se rupe inima ca unei maici.”

68. „Cine-mi va da lacrimi şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe Iisus, dulcele meu Fiu?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!

70. „Când am să Te mai văd,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi, ca o piatră tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia, dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt,
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.

75. Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi cinstim, cei credincioşi, punerea-n mormânt
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.

STAREA A II-A

1. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slavă, Ziditor a toate,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin Patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus,
Iar pământul s-a clintit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei,
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin Patima Ta”,
Cea Curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi-şi ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu tăria Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă!”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi,
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi Se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviează, Fiule, precum ai spus!”

19. Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe Cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrimi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzându-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-a’ Tale buze, Doamne,
Şi cum, dar, ca pe un mort Te voi îngropa?”,
Iosif a strigat, înfricoşându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos, Ce S-a-ngropat acum în mormânt,
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit,
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne,
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Dacă Te-a primit în sân pământul,
S-a clintit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc,
Strigând: „O, pământ, înfricoşează-te!”

30. Doamne, ai apus,
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnul-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te acum, pământule!

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule!”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum,
Ci-mpreună şi pe-ai lor morţi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Însă mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi, aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te voi atinge cu mâinile,
Mă spăimânt”, striga Iosif cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui îşi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă la cei morţi, Hristoase,
Şi-nviind, i-ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, Care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi Crucea Ta Ţi le slăvesc.

41. Cum pot suferi
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

42. O, neam păcătos
Şi-ndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Cunoscut-ai ridicarea bisericii;
Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai osândit?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă la ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad, Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Răstignit pe lemn,
Cel ce pui pământul peste ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru, nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata jeleşte şi zice,
„Că pe Care-L aşteptam ca pe-un împărat,
Osândit acum pe Cruce Îl privesc!”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine;
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie,
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”

51. Fariseilor!
Ruşinaţi-vă măcar de morţii înviaţi
De Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit,
Nevăzuta mea lumină, Bunule!

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt,
Pe Cel fără început şi Dumnezeu!

54. Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”

55. Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase-al meu,
Şi degrab a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor!

57. Coasta Ţi-ai împuns,
Mâinile Ţi-ai pironit, Stăpâne,
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte-i, ca un bun, pe drept-credincioşi
Şi le dă izbând’-asupra celor răi.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

STAREA A III-A

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

2. Arimateianul
Cu plâns Te coboară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-ntreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

6. Fericitul Iosif,
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu călcâiul
Pe Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie!
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob far’ de minte,
A vândut Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Pornirea inimii lor.”

13. La cei far’ de lege,
Căile lor strâmbe
Le sunt ciulini şi curse.

14. Iosif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurată
Se jelea, Cuvinte,
Văzându-Te mort acum.

17. „Primăvară dulce,
Fiul meu preadulce,
Frum’seţea unde Ţi-apus?”

18. Plângere pornit-a
Maica Preacurată,
Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir să-L ungă
De mir purtătoare
Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte
O omori, Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul
În focul gheenei,
În groapa stricăciunii.

23. Curse şi ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Cei vărsători de sânge.

26. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patimă?”

27. Maica mieluşeaua,
Mielul ei pe Cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă
Iosif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Străpunsă de durere.

30. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”

31. „Nu mai plânge, Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea.”

33. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe Cruce,
Cel ce altădată
Umbreai poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,
Venind la Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te-ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă!

37. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

38. Degrabă-nviază,
Alungând durerea
Curatei Maicii Tale.

39. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale
Pe cei ce cu frică
Cinstesc a’ Tale Patimi.

41. O, înfricoşată,
Străină vedere:
Pământul cum Te-ascunde!

42. Altădat-un Iosif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Frică ia pe îngeri
De a Ta-ngropare,
O, Făcător a toate!

45. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin Învierea-Ţi, dă-ne!

47. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
Scularea Fiului tău!

49. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.