Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Rugăciuni Acatistul Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea (12 aprilie)

Acatistul Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea (12 aprilie)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Rugăciuni
Data: 05 Iunie 2026

Condacul 1

Să lăudăm cu credinţă şi plini de nădejde pe iubitoarea de Dumnezeu şi făcătoarea de minuni, pe cea care ascultă rugăciunile noastre şi ne izbăveşte de boli şi de primejdii, şi, din inimă, să-i cântăm cu evlavie, strigând: Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Icosul 1

Adus-ai în lume rod binecuvântat, fericită Maică Filofteia, care s-a copt sub razele nezidite ale Soarelui înţelegător şi a răspândit în lume mireasma sfinţeniei; pentru aceasta, de la toţi auzi:

Bucură-te, stâlp al jertfelniciei;
Bucură-te, chip al Măriei;
Bucură-te, învăţătoare pe calea cuminţeniei;
Bucură-te, îndemnătoare pe drumul sfinţeniei;
Bucură-te, că ţi-ai zidit casa pe stâlpii virtuţilor;
Bucură-te, că ai gătit masa din bunătăţile Raiului;
Bucură-te, a bunei cuviinţe, prin fapte, călăuzitoare;
Bucură-te, a necuviinţei, prin viaţă, alungătoare;
Bucură-te, că te-ai împodobit duhovniceşte;
Bucură-te, că te-ai înfrumuseţat îngereşte;
Bucură-te, vrednică icoană a mamei;
Bucură-te, binecuvântare a casei;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 2

Biserică ţi-ai făcut casa, iar trupul tău altar, prin care ai adus jertfe bine-primite Stăpânului a toate, umplându-i pe toţi de bună mireasmă şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Casa celor fărădelege se va surpa, iar cortul celor drepţi va înflori, zicea înţeleptul Solomon; deci, şi tu casă frumoasă ai făcut şi în ea ai vieţuit, dar inima ta nu a uitat pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea şi auzi de la noi acestea:

Bucură-te, cetate de scăpare;
Bucură-te, pricină de înălţare;
Bucură-te, a mamelor nădejde nestrămutată;
Bucură-te, a fecioarelor bucurie netulburată;
Bucură-te, că lui Dumnezeu casa I-ai dat-o în dar;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat bogăţie de har;
Bucură-te, cort care acoperi pe cei necăjiţi;
Bucură-te, scut care aperi pe cei asupriţi;
Bucură-te, că familia ţi-ai închinat-o lui Hristos;
Bucură-te, că pe toţi i-ai îndrumat spre folos;
Bucură-te, hărnicie duhovnicească;
Bucură-te, jertfelnicie netrupească;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 3

Domnul binecuvintează casele drepţilor care umblă în căile Lui şi lucrează virtutea şi, prin ei, revarsă milostivirea Sa asupra multora; de aceea, cinstindu-te, dreaptă Filofteia, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Evanghelia ai iubit şi dragostea evanghelică ai urmat, lucrând-o în sânul familiei, iar apoi întinzând-o faţă de tot omul şi desăvârşind-o, auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, a familiilor căldură;
Bucură-te, a soţilor puternică legătură;
Bucură-te, cea prin care ne liniştim sufletul;
Bucură-te, cea prin care ne îndreptăm cugetul;
Bucură-te, bucurie a celor ce iubesc dreptatea;
Bucură-te, mustrare a celor ce lucrează nedreptatea;
Bucură-te, că ai urmat dragostea evanghelică;
Bucură-te, ceea ce aveai râvnă apostolică;
Bucură-te, plinitoare a nevoilor;
Bucură-te, mângâietoare a pruncilor;
Bucură-te, a ispitelor înfrângere;
Bucură-te, a păcii răsfrângere;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 4

Floare cu rod îndoit eşti, Cuvioasă, că în pântecele tău l-ai zămislit pe arhiereul cel purtător de Duh, iar în inima ta S-a născut Hristos, Arhiereul cel mare, Căruia împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 4

Grădină adăpată, împodobită cu florile virtuţilor şi cu roadele luminării te-ai arătat în Mănăstirea Pasărea, bucurând şi hrănind cu bunătăţile tale pe toţi cei ce te roagă şi te cinstesc prin cântări ca acestea:

Bucură-te, mănunchi al virtuţilor;
Bucură-te, liman al îndurărilor;
Bucură-te, al iubirii lui Hristos trandafir;
Bucură-te, întru virtute, luminos safir;
Bucură-te, cea în care faptele bune au răsărit;
Bucură-te, cea din care faptele rele s-au risipit;
Bucură-te, floare înţelegătoare cu bun miros;
Bucură-te, că, slujind pe aproapele, L-ai slujit pe Hristos;
Bucură-te, câmp înmiresmat prin Duhul;
Bucură-te, ogor roditor întru Domnul;
Bucură-te, a ierarhului Calinic născătoare;
Bucură-te, a monahiilor mângâietoare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 5

Hrănindu-ţi copiii cu hrană trupească, bună mamă te-ai arătat, dar, cu adevărat, ca o iubitoare de Dumnezeu, ai împărţit tuturor şi hrană sufletească, pentru că i-ai crescut nu cu desfătarea bunătăţilor trupeşti, ci cu harul dumnezeiesc, aducând cântarea: Aliluia!

Icosul 5

Ierarhului Calinic i-ai fost fiică duhovnicească, măcar că a fost rodul pântecelui tău, dar, bine hrănindu-l prin cuvântul Evangheliei, a crescut cu harul la Dumnezeu şi la oameni, făcându-se ca un părinte al tău; pentru aceasta, te lăudăm aşa:

Bucură-te, ţarină bine roditoare;
Bucură-te, holdă de suflet hrănitoare;
Bucură-te, pildă înainte pusă mamelor;
Bucură-te, ajungere din urmă a fecioarelor;
Bucură-te, că pentru familie te-ai jertfit trupeşte;
Bucură-te, că pe toţi ai tăi i-ai crescut duhovniceşte;
Bucură-te, cea prin care se laudă firea femeiască;
Bucură-te, cea în care se întăreşte obştea creştinească;
Bucură-te, ajutor potrivit bărbatului credincios;
Bucură-te, împodobitoare a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, a unui Sfânt mamă şi fiică;
Bucură-te, că toţi te avem ca pildă;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 6

Îndestulat va fi cel ce nădăjduieşte în Domnul, zice Scriptura, iar tu, Sfântă, înaintea Domnului vieţuind, de cele pământeşti nu ai dus lipsă şi pe cele cereşti le-ai dobândit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Jertfă de mântuire jertfeşte cel ce ia seama la porunci, zice Scriptura; deci, pe acestea împlinindu-le, nu doar sufletul tău l-ai sfinţit, ci, ca mamă, şi pe cele ale copiilor tăi, care, văzându-te, te urmau, iar noi te lăudăm, zicând:

Bucură-te, împlinitoare a poruncilor;
Bucură-te, bună povăţuire a pruncilor;
Bucură-te, a săracilor îndestulare;
Bucură-te, a întristaţilor încurajare;
Bucură-te, că celor ce te roagă le împlineşti nădejdile;
Bucură-te, că celor ce te cheamă le risipeşti primejdiile;
Bucură-te, ceea ce îndestulezi de cele pământeşti;
Bucură-te, ceea ce le mijloceşti pe cele cereşti;
Bucură-te, pentru prunci mamă pilduitoare;
Bucură-te, pentru noi în ceruri rugătoare;
Bucură-te, că pentru alţii te-ai jertfit;
Bucură-te, că, jertfindu-te, te-ai sfinţit;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 7

Lumea cu desfătările ei nu te-a atras şi de toate te-ai folosit pentru a sluji Domnului; de aceea, când ţi-ai împlinit datoriile faţă de aceasta, ca o pasăre uşoară ai zburat în cuibul mănăstirii, ca să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Mers-ai pe drumul călugăriei, având înaintea ta făclia cea nestinsă care a ieşit din tine şi a fost aprinsă de Hristos, iar, prin strălucirea ei, ţi-ai luminat sufletul, pentru care şi noi îţi cântăm:

Bucură-te, a mănăstirii veselie;
Bucură-te, a monahiilor statornicie;
Bucură-te, cea în care lumina fiului tău se oglindeşte;
Bucură-te, cea prin care Soarele dreptăţii străluceşte;
Bucură-te, porumbiţă ajunsă în cuib duhovnicesc;
Bucură-te, pavăză care ne acoperi cu harul ceresc;
Bucură-te, că desfătările vieţii le-ai lepădat;
Bucură-te, că deşertăciunile lumii nu te-au înşelat;
Bucură-te, că în pântece ai purtat un luminător;
Bucură-te, sfeşnic de multă lumină purtător;
Bucură-te, ceea ce ne ştii greutăţile;
Bucură-te, ceea ce ne porţi neputinţele;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 8

Nume ai primit în vieţuirea cea nouă după cum ţi-a fost şi purtarea, că iubitoare de Dumnezeu întru toate te-ai arătat; pentru aceasta şi nouă dă-ne putere să te urmăm, pe Dumnezeu iubindu-L şi strigându-I: Aliluia!

Icosul 8

Ostenelile tinereţilor cele de nevoie au rodit ostenelile nevoinţei celei de voie, care s-au copt în nepătimire, iar aceasta a dobândit bunăvoinţa lui Dumnezeu şi îndrăznire înaintea Lui; de aceea, te lăudăm, strigând ţie:

Bucură-te, a tinereţilor cuviinţă;
Bucură-te, a bătrâneţilor iscusinţă;
Bucură-te, rodirea ostenelilor de nevoie;
Bucură-te, plinirea nevoinţelor de voie;
Bucură-te, că, iubind pe Dumnezeu, ai luat îndrăznire;
Bucură-te, că, îndrăznind, ai puternică mijlocire;
Bucură-te, zbor către cuibul cel de sus;
Bucură-te, zor către cele de nespus;
Bucură-te, că ai luat chipul îngeresc;
Bucură-te, că ai lepădat pe cel pământesc;
Bucură-te, de Dumnezeu iubitoare;
Bucură-te, de Hristos purtătoare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 9

Pasărea şi-a aflat casă: altarele Tale, Doamne al Puterilor, ca să trăiască înaintea Ta întru binecuvântarea Ta şi să-şi împlinească dorinţa de a fi cu Tine fără încetare; aceasta este fericita Filofteia, care pururea Îţi cântă: Aliluia!

Icosul 9

Ramură ţi-a fost credinţa pe care, ca o pasăre a cerului, te-ai aşezat, în pomul împărăţiei cereşti, de unde ai înălţat cântările dragostei dumnezeieşti, iar noi, cerându-ţi ajutorul, te cinstim cu acestea:

Bucură-te, lucrare a dreptei credinţe;
Bucură-te, stăruitoare în nevoinţe;
Bucură-te, pom din grăuntele împărăţiei;
Bucură-te, rod din dulceţile trezviei;
Bucură-te, că ai zburat să te odihneşti la altarele Domnului;
Bucură-te, că ai fost purtată pe aripile Duhului;
Bucură-te, sămânţă care în dragoste ai crescut;
Bucură-te, rădăcină care fii ai credinţei ai născut;
Bucură-te, din laţul vrăjmaşului izbăvire;
Bucură-te, de arcul pizmaşului ocrotire;
Bucură-te, aripă ocrotitoare;
Bucură-te, pentru noi rugătoare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 10

Săvârşit-ai minuni celor ce se roagă cu credinţă şi îşi pun nădejdea în singur ajutorul ceresc, venind la patul cel de boală, mângâind şi liniştind, încredinţând şi făcându-ne să cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Şovăire nu este în tine, fericită, când vii în ajutorul celor ce te roagă, ci şovăirea este adesea în noi, ca să credem fără îndoire în mijlocirile şi bunăvoinţa ta; de aceea, întăreşte-ne în credinţă, ca să-ţi strigăm cu veselie:

Bucură-te, puternică mijlocitoare;
Bucură-te, nezăbavnică apărătoare;
Bucură-te, vas plin de puterile Duhului;
Bucură-te, vânt lin al adierilor harului;
Bucură-te, că ai însănătoşit pe cea care era să moară;
Bucură-te, că vindeci pe cei ce nu se îndoiesc să-ţi ceară;
Bucură-te, ceea ce către toţi eşti cu bunăvoinţă;
Bucură-te, ceea ce te înduri spre cei în suferinţă;
Bucură-te, tămăduitoare minunată;
Bucură-te, rugătoare neîncetată;
Bucură-te, de minuni făcătoare;
Bucură-te, a noastră ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 11

Tămăduiri care nu se pot tăgădui ai săvârşit, vădindu-ţi şi sfinţenia, şi darul facerii de minuni, arătându-te şi liniştind pe cea care se lupta cu moartea, ca să ne încredinţezi pe noi de puterea ta de mijlocire şi să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Ţie, Cuvioasă, ţi s-a rugat mama cea îndurerată pentru fiica ei cea cuprinsă de chinurile arsurilor şi ai ascultat-o degrabă; şi pe noi, ca o milostivă, auzi-ne când te rugăm, că din toată inima îţi cântăm cu evlavie:

Bucură-te, grabnică tămăduitoare;
Bucură-te, osârdnică ajutătoare;
Bucură-te, vădire a puterii dumnezeieşti;
Bucură-te, stârnire a credinţei omeneşti;
Bucură-te, prin care ne încredinţăm de vindecare;
Bucură-te, prin care ne învrednicim de binecuvântare;
Bucură-te, că faci bine celor ce te roagă;
Bucură-te, că răspunzi celor ce la tine aleargă;
Bucură-te, a celor fără îndrăznire solie;
Bucură-te, a celor întristaţi veselie;
Bucură-te, liman de scăpare;
Bucură-te, ocean de răbdare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 12

Uimirea ne cuprinde înaintea minunilor şi a mijlocirii tale pline de îndrăznire înaintea Stăpânului Hristos, că inima ta milostivă faţă de toată făptura te face să nu treci cu vederea nicio rugăciune, ca toţi, cu bucurie, să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Vântul cel usturător al ispitelor tulbură viaţa mea, Cuvioasă, şi necazurile mă împresoară, dar scap către tine, auzind de minunile tale, şi-ţi cer, cu inima străpunsă: Ajută-mă!, ca să-ţi strig cu glas răsunător aşa:

Bucură-te, ceea ce ne eşti ca o mamă;
Bucură-te, că mănăstirea o ţii în palmă;
Bucură-te, acoperământul celor ce se roagă;
Bucură-te, nor răcoritor peste ţara întreagă;
Bucură-te, vistierie a mângâierii necăjiţilor;
Bucură-te, temelie a nădejdii bolnavilor;
Bucură-te, ceea ce uimeşti pe toţi cu milostivirea;
Bucură-te, ceea ce-ţi întinzi peste toţi ocrotirea;
Bucură-te, că întotdeauna ne asculţi;
Bucură-te, că în toate împrejurările ne ajuţi;
Bucură-te, de Dumnezeu iubitoare;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Condacul 13

Zicem ţie, Sfântă Filofteia, de minuni făcătoare şi a noastră ocrotitoare: Primeşte rugăciunea noastră nevrednică, dar adusă cu credinţă şi cu dragoste, şi ne izbăveşte de boli, de primejdii şi de toate relele împrejurări, ca să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Adus-ai în lume rod binecuvântat, fericită Maică Filofteia, care s-a copt sub razele nezidite ale Soarelui înţelegător şi a răspândit în lume mireasma sfinţeniei; pentru aceasta, de la toţi auzi:

Bucură-te, stâlp al jertfelniciei;
Bucură-te, chip al Măriei;
Bucură-te, învăţătoare pe calea cuminţeniei;
Bucură-te, îndemnătoare pe drumul sfinţeniei;
Bucură-te, că ţi-ai zidit casa pe stâlpii virtuţilor;
Bucură-te, că ai gătit masa din bunătăţile Raiului;
Bucură-te, a bunei cuviinţe, prin fapte, călăuzitoare;
Bucură-te, a necuviinţei, prin viaţă, alungătoare;
Bucură-te, că te-ai împodobit duhovniceşte;
Bucură-te, că te-ai înfrumuseţat îngereşte;
Bucură-te, vrednică icoană a mamei;
Bucură-te, binecuvântare a casei;
Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

Rugăciune

Sfântă şi de Dumnezeu iubitoare Maică Filofteia, ceea ce ai îndrăznire multă înaintea Stăpânului ceresc, ne rugăm ţie ca unei mame care bine şi-a chivernisit casa: Revarsă peste noi puterea răbdării şi a jertfirii de sine, ca să întâmpinăm cu bună înţelegere nevoile şi împrejurările grele din familie, să putem cuprinde în inimă pe toţi ai casei, cu toate neputinţele şi neajunsurile lor.

Învaţă-ne să creştem copiii în frica Domnului şi în duhul sfinţeniei! Arată-ne cum să stăm înaintea Domnului în rugăciune, iar, cu mijlocirile tale, izbăveşte-ne de boli, de primejdii şi de toate necazurile, ca o făcătoare de minuni şi pururea ascultătoare a celor ce îţi cer ajutorul, ca, primind binecuvântare cerească, să ne învrednicim a lăuda pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin!

Condacul 1

Să lăudăm cu credinţă şi plini de nădejde pe iubitoarea de Dumnezeu şi făcătoarea de minuni, pe cea care ascultă rugăciunile noastre şi ne izbăveşte de boli şi de primejdii, şi, din inimă, să-i cântăm cu evlavie, strigând: Bucură-te, Sfântă Filofteia, ocrotitoare a credincioşilor!

 

(Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)

 

Citeşte mai multe despre:   acatist  -   Sfânta Filofteia de la Pasărea