Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sfinţit Mc. Apolinarie, Episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria
Sfântul Mucenic Foca este unul dintre cei patru Foca pomeniţi de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită. Când a fost adus înaintea eparhului African şi întrebat de acesta dacă este creştin, el a mărturisit cu îndrăzneală credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Atunci eparhul African hulind pe Hristos şi chinuindu-l pe Sfântul Foca, s-a făcut cutremur mare şi fără de veste, căzând el împreună cu slujitorii lui, au rămas fără suflare. Văzând femeia eparhului această minune, s-a înfricoşat şi s-a rugat sfântului, care l-a înviat pe African. După aceea, l-au dus la împăratul Traian şi, mărturisind Sfântul Foca pe Hristos, a fost spânzurat şi strujit, iar apoi băgat în var. Fiind pus într-o baie foarte fierbinte, mucenicul s-a rugat Domnului, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Sale.