Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
† Începutul anului bisericesc; Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul; Sfintele 40 de Muceniţe din Adrianopol (Te Deum)
Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, având ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de Papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, la anul 545. Tot în această zi pomenim pe Sfântul Simeon Stâlpnicul (†459), născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers la pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani.