Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
†) Izvorul Tămăduirii; Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon; Sfântul Mucenic Elefterie Persul (Harţi)
Sfântul Artemon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Timp de 16 ani a fost citeţ în biserica din Laodiceea, iar de 30 de ani era preot la aceeaşi biserică, îndrumând pe credincioşi pe calea mântuirii. Deşi Artemon era împovărat de ani, n-a avut parte să-şi sfârşească viaţa în tihnă. Peste capul lui albit s-a abătut furtuna prigoanei. Din îndemnul lui Diocleţian, dregătorul Patrichie a fost trimis din Roma în părţile Laodiceei ca să îi prigonească pe creştini. Acesta, întorcându-se într-una din zile de la vânătoare cu mult vânat, a vrut să mulţumească zeilor săi păgâni, aducându-le jertfe. Deci, intrând el în capiştea zeiţei Artemida, a găsit idolii sfărâmaţi pe lespezile templului. Umplându-se de mânie, cineva i-a spus că Episcopul Sisinie şi bătrânul preot Artemon au dărâmat idolii, aşa că a poruncit să fie adunaţi toţi creştinii, iar bisericile acestora să fie arse. Fiind prins, Sfântul Artemon a fost silit să aducă jertfe zeilor, dar bătrânul preot a rămas puternic în credinţa sa în Hristos. Pentru aceasta a fost supus la cumplite chinuri. A doua zi, pe când se fierbea o căldare cu smoală, Sfântul Artemon a fost răpit de un înger din faţa dregătorului. Până la urmă, a fost prins şi mărturisind că este creştin i s-a tăiat capul, luând astfel cununa muceniciei.
