Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305) în cetatea Nicomidiei din Bitinia. Părinţii ei erau păgâni şi au logodit-o cu un tânăr păgân,
Odovania Înjumătăţirii Cincizecimii; Sfântul Mucenic Talaleu; Sfântul Cuvios Talasie; Sfânta Lidia din Filipi (Dezlegare la peşte)
Sfântul Talaleu († 284) a trăit în părţile Libanului şi pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, el s-a deprins şi cu meşteşugul doctoricesc al vindecării bolilor. Avea multă milostivire faţă de săraci, pe care îi cerceta la casele lor şi îi vindeca de toate bolile fără a primi bani, ci mulţumindu-se ca în loc de plată să-i aducă pe oameni la credinţă. Pe când se afla în cetatea Anazarve din Cilicia şi făcea acolo tămăduire după obicei, a ieşit poruncă de la împăratul Numerian (283-284) să fie omorâţi toţi creştinii. Sfântul Talaleu a fost prins de păgâni şi dus în faţa dregătorului Tiberian şi, pentru că L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, l-au chinuit cumplit. Apoi, a fost dus în cetatea Egheia, unde dregătorul îl silea să se închine idolului Asclepie, pe care păgânii îl credeau vindecător de boli, dar sfântul L-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu şi Doctor al tuturor. Pentru aceasta, a fost aruncat în mare, dar a ieşit de acolo nevătămat, purtând veşmânt alb luminat, încât cei de faţă s-au înspăimântat. Apoi, a fost dat fiarelor sălbatice, dar nici acestea nu i-au făcut nimic. În cele din urmă, tiranul a poruncit ca Sfântului Talaleu să i se taie capul.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Lidia din Filipi. Aceasta a primit botezul în numele Preasfintei Treimi de la Sfântul Apostol Pavel, pe când acesta propovăduia cuvintele Domnului la Filipi. „Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel. Iar după ce s-a botezat şi ea, şi casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem” (Fapte 16, 14-15). Pe locul sfânt unde a primit botezul Sfânta Lidia, pe malul râului Zigaktis, s-a ridicat o biserică asemănătoare bazilicilor paleocreștine din Filipi.