Sfânţii Mucenici Nicandru şi Marcian († 298) erau soldaţi în armata romană de la Dunăre. Ei îşi îndeplineau slujba ostăşească în cetatea Durostorum (astăzi, Silistra), pe vremea împăratului
Odovania praznicului Înălţării Domnului; Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (Dezlegare la peşte)
Prorocul Elisei a fost de neam evreu, fiind fiul lui Şafat, din cetatea Abel Mehola, dinspre Iordan, şi a trăit cu 800 de ani înainte de naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. A primit darul prorociei şi a fost ucenicul marelui profet Ilie Tesviteanul. Viaţa sa se află descrisă în Vechiul Testament, în Cartea a 4‑a Regilor, la capitolul al 2‑lea. Copilăria şi tinereţea le‑a petrecut alături de părinţi, ajutând la lucrarea câmpului. Ca profet, a mustrat pe cei nedrepţi, a certat pe asupritori, a îndreptat şi a vindecat mari suferinţe omeneşti. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat morţi, a curăţat de lepră pe Neeman Sirianul, iar după ce a murit, numai atingerea de moaştele lui a înviat pe un mort necunoscut (4 Regi 13, 21). Prorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credinţa strămoşilor, a lui Avraam, Isaac şi Iacov.
Astăzi, pomenim și pe Sfântul Ierarh Metodie, care a fost Patriarhul Constantinopolului în timpul împărătesei Teodora (842‑855). Acest sfânt şi mare arhiereu al lui Hristos s‑a născut în Sicilia şi a trăit pe vremea împăraţilor Leon Armeanul (813‑820) şi Teofil (829‑842), luptători împotriva sfintelor icoane. În timpul împărătesei Teodora, ajungând Patriarh al Constantinopolului, a statornicit credinţa în icoane şi a proclamat, la anul 843, Duminica triumfului Ortodoxiei împotriva ereziilor, stabilită în prima duminică din Postul Mare. Sfântul Ierarh Metodie, bine ocârmuind pe credincioşi, cu pace a trecut la Domnul în anul 846.



.jpg)


