Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit (†305) au suferit martiriul în timpul domniei împăratului Diocleţian (284-305). Ei erau din oraşul Nicomedia. Anichit era în slujba împăratului, iar Fotie era nepotul lui. Î
Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sfânta Cuvioasă Muceniţă Fevronia; Sfântul Mucenic Orentie şi fraţii săi; Sfânta Muceniţă Livia
Sfânta Fevronia a vieţuit într-o mănăstire din cetatea Nisibi, care era la graniţa perşilor cu romanii. Fevronia era deosebit de frumoasă la chip şi osârduitoare la rugăciune. În zilele împăratului Diocleţian (284-305), un dregător pe nume Selin a început să prigonească în acea zonă creştinii, încât aceştia erau nevoiţi să fugă din calea prigonitorilor. Fevronia, bolnavă fiind, nu a părăsit mănăstirea şi împreună cu alte surori au fost prinse şi judecate. Fevronia a fost foarte dârză în mărturisirea credinţei, amintindu-şi de mucenicia sfintelor Lidia, Leonida şi Eutropia, chiar dacă i se promisese eliberarea. Pentru această mărturisire Fevronia a fost cumplit chinuită, iar la sfârşit i s-a tăiat capul.



.jpg)


