Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Galaction şi Epistimia (Pomenirea morţilor)
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat dreapta credinţă de la un monah, Onufrie, care i-a şi botezat pe ei şi pe fiul lor Galaction. Asemenea şi Epistimia era născută din părinţi păgâni şi, măritată fiind cu Galaction, a fost botezată de bărbatul ei. Hotârându-se să-şi păzească fecioria, şi-au împărţit averea săracilor şi s-au făcut monahi, nevoindu-se în rugăciune şi ascultare. Fiind prinşi de stăpânitorul Ursus şi mărturisind că sunt creştini, au fost bătuţi şi, aducând nişte trestii ascuţite, dregătorul a poruncit slujitorilor să-i înţepe pe sub unghiile mâinilor şi picioarelor. Apoi li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar la urmă şi capetele. Sfântul Galaction avea 30 de ani, iar Sfânta Epistimia, 16 ani.
