Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul
Sfântul Proroc Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, pe când la Roma era împărat Cezar Augustus (63 î.Hr. - 14 d.Hr.), iar în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare. Zaharia preotul avea o soţie ce se numea Elisabeta, una dintre fiicele lui Aaron. În capitolul întâi din Sfânta Evanghelie după Luca ni se spune că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7). Intrând oarecând Zaharia în templu să cădească, după rânduială, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Altarului tămâierii, vestindu-i că Elisabeta va naşte la bătrâneţe un fiu, căruia îi vor pune numele Ioan. „Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt” (Luca 1, 14-15). La şase luni după naşterea Sfântului Proroc Ioan s-a auzit că Irod, regele iudeilor, voia să ucidă pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi. Tradiţia ne spune că Elisabeta s-a ascuns atunci împreună cu copilul într-o peşteră, de cealaltă parte a Iordanului, iar când ostaşii au căutat pruncul, ei nu l-au găsit. Deci a poruncit Irod ca în locul copilului să fie omorât tatăl acestuia, prorocul Zaharia. Şi, ducându-se ei la templu, au înjunghiat pe bătrânul preot între templu şi Altar, stropind cu sângele său Altarul Domnului. Aşa s-a mutat din viaţa aceasta Sfântul Proroc Zaharia, iar pruncul Ioan, scăpând de urgie, creştea şi se întărea cu duhul, rămânând în pustie până la ceasul arătării sale în Israel (Luca 1, 80).
