Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist
Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, a dus o viață sfântă, fiind smerit şi iubitor de aproapele. În timpul împăratului Diocleţian (284-305), primul act de persecuţie a creştinilor a constat în distrugerea Bisericii din Nicomidia şi prinderea Sfântului Antim. Cu toate că era întemniţat, Episcopul Antim a păstrat legătura cu cei care erau supuşi persecuţiei lui Diocleţian în Nicomidia, trimiţându-le scrisori de încurajare şi întărire prin diaconul său Teofil. Dar Teofil a fost prins într-una din misiunile sale şi martirizat, iar Antim, din porunca augustului Maximian, care se afla atunci în Nicomidia, a fost supus la chinuri şi în final decapitat. Trupul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim a fost ridicat noaptea şi înmormântat cu mare cinste de către creştini.
