Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfânta şi Marea Marţi (Denie); Sfinţii Cuvioşi Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei, s-a născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie evlavioasă. La scurt timp după naşterea sa, a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de bunica sa. Iubitor de curăţie şi sfinţenie încă din copilărie, a devenit ucenic al pustnicului Ştefan, care l-a trimis la Mănăstirea Midichiei, de pe muntele Olimp. Bătrânul şi înţeleptul egumen Nichifor l-a primit cu multă dragoste şi doar la 7 ani de când a venit la mănăstire l-a propus spre hirotonie Sfântului Patriarh Tarasie al Constantinopolului (784-806), ctitorul mănăstirii. Odată cu hirotonia, i s-a încredinţat şi toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al Cuviosului Nichifor, care era slăbit de bătrâneţe. Pentru că a crescut mult numărul călugărilor în acest timp şi fiind iubit de aceştia, după moartea bătrânului egumen, Nichita a fost ales egumen al mănăstirii. În timpul împăratului Leon Armeanul, în anul 813, când au fost prigoniţi cinstitorii icoanelor, Cuviosul Nichita a fost trimis în exil pentru credinţa sa mărturisită la Sinodul 7 Ecumenic. Slăbit de suferinţe şi bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, în anul 820, Sfântul Nichita s-a retras într-un schit de unde s-a mutat la Domnul în anul 824.
