Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniţă Erotiida

Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniţă Erotiida

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 06 Octombrie 2017

Sfântul Apostol Toma, numit şi „Geamănul”, era din Galileea şi a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Evanghelia vor­beşte despre îndoiala lui Toma de a crede că Domnul Iisus a înviat din morţi, atunci când ceilalţi Apostoli au mărturisit că L-au văzut pe El şi că a vorbit cu ei. Îndoiala sa a dus la sporirea cu şi mai multă putere a cre­din­ţei în Înviere, căci Hristos-Domnul S-a arătat după opt zile din nou Ucenicilor, fiind şi Toma cu ei, iar el a mărturisit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). După Înălţarea la cer a Mântuitorului şi după primirea Duhului Sfânt, trăgând Sfinţii Apostoli la sorţi încotro să vestească fiecare Evan­ghelia, Sfântului Toma i-a căzut sorţul să meargă în India. Deci, a semănat Apostolul cuvântul lui Dumnezeu la mezi, la parţi şi la indieni, şi pe mulţi i-a creştinat, întemeind biserici.

A murit fiind străpuns de ostaşi cu suliţele, la porunca unui rege păgân. Moaştele sale s-au aflat multă vreme la Edesa.