Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Sfântul Simeon (†592) s-a născut în Antiohia Siriei şi a trăit pe vremea împăratului Iustinian (527-565). Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit în timpul unui cutremur, a mers cu binecuvântarea mamei lui, Sfânta Marta, în Seleucia, ca ucenic al unui pustnic virtuos, Ioan de la muntele Pilasa. Acolo, a început a se deprinde cu viaţa călugă­rească cea grea şi cu răbdarea. Deseori avea dumnezeieşti arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune şi cele rele să fugă. Tânărul Simeon, urmând părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi post neîntrerupt. Şi se arăta atât de blând, încât şi fiarele sălbatice veneau la el fără teamă şi îl urmau ca nişte mieluşei. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor. Deoarece nu se mai putea odihni din cauză că era prea solicitat de poporul care venea la el să ceară sfaturi şi să se vindece de boli, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc cu pietre seci. Acolo, a ridicat o mănăstire cu ajutorul celor tămăduiţi de el, apoi, fiind hirotonit preot, după Sfânta Liturghie, primea de la un înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească. În anul 526, dorind să-şi biruiască toate pornirile trupului, a ales să se urce în vârful unui stâlp, unde a stat sub cerul liber şi iarna, şi vara, timp de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se neîncetat. Sfântul Simeon a trecut la Domnul la vârsta de 85 de ani. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul Bizantin, iar astăzi, cinstitul său cap se află la Mănăstirea Neamţ.