Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; Sfinţii Cuvioşi Grigorie Sinaitul şi Platonida (Pomenirea morţilor)
La începutul secolului al 4-lea, în provinciile de la miazăzi de Dunăre, unde erau numeroşi credincioşi, a început cea mai grea prigoană cunoscută până atunci în Imperiul Roman. În acea vreme, Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu era episcop în cetatea Sirmium (azi Mitroviţa), din provincia romană Panonia Inferioară. El era căsătorit şi avea copii, căci acest fapt era îngăduit în primele veacuri ale creştinătăţii. Pentru râvna cu care propovăduia pe Hristos, episcopul Irineu a fost prins şi întemniţat de păgâni. Fiind dus în faţa lui Prob, guvernatorul provinciei, acesta i-a poruncit să jertfească idolilor, însă el a rămas tare în credinţa sa, motiv pentru care a fost supus la grele chinuri. Şi pe când îl chinuiau, Prob i-a vorbit din nou Sfântului Irineu, îndemnându-l să se lepede de Hristos, dar el a răspuns că suferinţele sale nu sunt decât o dreaptă mărturisire a credinţei sale în Dumnezeu, Căruia I-a slujit întotdeauna. Văzând soţia şi copiii săi cât era de schingiuit îl rugau să se supună poruncii dregătorului. Sfântul Irineu a rămas neînduplecat şi, în cele din urmă, guvernatorul a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul Sava. Şi aşa, episcopul Irineu a primit cununa muceniciei.
