Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sfinţii Cuvioşi Marcel şi Tadeu (Harţi)
Irod, împăratul iudeilor, văzând că a fost înşelat de magii care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat, şi cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. El se gândea că dacă îi va ucide pe toţi pruncii, negreşit Îl va ucide şi pe Împăratul Hristos, neştiind că Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta. Însă pe Pruncul Iisus nu L-a prins, deoarece El se găsea împreună cu Maica Sa şi cu dreptul Iosif departe de locul măcelului, în Egipt. De aceea, astăzi facem prăznuirea celor 14.000 de prunci nevinovaţi, ucişi din porunca lui Irod. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Marcel (†485), care era din cetatea Apamia, din Siria, dintr-un neam cinstit şi vestit. Cu toate că avea nenumărate averi, nu s-a lăsat furat de ispitele lumii, ci a plecat la Efes, unde a intrat într-o mănăstire, ducând viaţă îmbunătăţită de nevoinţă. Aflând de vieţuirea dumnezeiască a Sfântului Alexandru, care întemeiase Mănăstirea Neadormiţilor, Cuviosul Marcel a mers şi a rămas acolo. În acea mănăstire îi întrecea pe toţi fraţii prin sporul său de fiecare zi în virtute. Iar după moartea stareţilor Alexandru şi Ioan a fost rânduit stareţ al sfântului aşezământ monahal. A luat parte la lucrările Sinodului al 4-lea Ecumenic, de la Calcedon, din anul 451. După ce a vieţuit în Mănăstirea Neadormiţilor, s-a mutat în pace la Domnul.