Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia
Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi de Agricola, om păgân şi rău din fire, şi slujeau în cetatea Sevastia din Armenia. Deci, aflând Agricola că sunt creştini, i-a obligat să jertfească zeilor, dar căpetenia celor 40, Chirion, s-a împotrivit. Pentru aceasta au fost aruncaţi în temniţă. Toate amăgirile, făgăduinţele şi ameninţările nu i-au clintit în credinţa lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, Lisie, acela le-a poruncit din nou să aducă jertfe idolilor, însă, cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit. Înfuriaţi peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac aproape îngheţat, iar pe maluri au pus păzitori ca nimeni să nu fugă. Unul dintre ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfă zeilor, dar, ieşind din apa îngheţată şi intrând în baia caldă, a murit îndată. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una dintre ele stătea sus în văzduh. Văzând aceasta, temnicerul Aglaie a mărturisit cu glas mare: „Şi eu sunt creştin” şi s-a aruncat în lacul îngheţat. Au fost, apoi, scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi, fiind arşi de vii, au primit cununa muceniciei. Iar numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flaviu, Achachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Caius, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Moaştele lor, câte au scăpat de foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină.
